Premierul Ciucă a cerut miniştrilor implicare permanentă pentru depunerea la timp a cererilor de plată din PNRR

156
Premierul Ciucă a cerut miniştrilor implicare permanentă pentru depunerea la timp a cererilor de plată din PNRR - nicolaeciuca-1649337754.jpg
Premierul Nicolae Ciucă a cerut implicarea permanentă a miniştrilor şi secretarilor de stat responsabili în dialogul purtat la nivelul Comisiei Europene în privinţa prezentării jalonelor şi ţintelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), conform calendarului aprobat, pentru a putea depune la timp cele două cereri de plată care însumează 4,18 miliarde euro (grant) şi 1,98 miliarde euro (împrumuturi).

Potrivit unui comunicat al Guvernului, joi, în cadrul Comitetului interministerial de coordonare a PNRR, a fost analizat progresul privind implementarea reformelor şi investiţiilor din acest plan.

"Implementarea reformelor este necesară nu doar pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate pentru a primi banii europeni, dar mai ales pentru modernizarea ţării şi îmbunătăţirea serviciilor publice pe care trebuie să le oferim românilor", a declarat prim-ministrul, citat în comunicat.

Totodată, participanţii au dezbătut concluziile desprinse în urma celei de a doua misiuni a Comisiei Europene de monitorizare a progresului în implementarea PNRR, precum şi rezultatele misiunii de audit de sistem în vederea asigurării respectării obligaţiilor României aşa cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 241/2021 de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

"Ca urmare a necesităţii semnalate de Autoritatea de Audit, privind abordarea unitară şi armonizată asupra documentelor aprobate la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi la nivelul coordonatorilor de reforme şi/sau investiţii, prim-ministrul Nicolae Ciucă a solicitat tuturor ministerelor care se află în proces de auditare să accelereze pregătirea şi aprobarea documentelor necesare Autorităţii de Audit şi transmiterea materialelor solicitate", se precizează în comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4991 secunde