Premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles

409
1 min citire
Premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles - ciolacu-intalnire1-1731938696.jpg
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, s-a aflat luni la Bruxelles, într-o vizită de lucru în cadrul căreia a avut întâlniri cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu preşedintele ales al Consiliului European, António Costa, şi cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit unui comunicat al Guvernului.
„Întrevederea pe care am avut-o la Bruxelles cu noul secretar general al NATO confirmă importanţa pe care Alianţa Nord-Atlantică şi domnul Mark Rutte o acordă României şi rolului său definitoriu în apărarea Flancului Estic. Statutul de membru al NATO garantează securitatea României şi a cetăţenilor români.
Poporul român este profund ataşat valorilor euro-atlantice. Consolidarea relaţiilor cu NATO şi cu partenerii din Uniunea Europeană reprezintă un pilon pe care ne clădim securitatea, apărarea şi dezvoltarea”, a declarat premierul Ciolacu.
Şeful Executivului a avut şi o întâlnire cu experţii români şi membri ai Delegaţiei Permanente a României la sediul Alianţei Nord-Atlantice.
Vizita la Bruxelles a delegaţiei conduse de prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut loc şi pe fondul debutului unui nou ciclu instituţional la nivel european, ca urmare a alegerilor europarlamentare desfăşurate în luna iunie, precum şi a adoptării noii Agende Strategice pentru perioada 2024-2029.
Din delegaţia guvernamentală română care s-a deplasat la Bruxelles a făcut parte şi consilierul onorific al prim-ministrului şi vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0587 secunde