Președintele Iohannis a depus jurământul pentru al doilea mandat

544
Președintele Iohannis a depus jurământul pentru al doilea mandat - juramantiohannis-1577057747.jpg
Președintele Klaus Iohannis a depus, sâmbătă, jurământul de învestitură în funcție pentru al doilea mandat, în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și a Senatului.


"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!", a rostit Klaus Iohannis în plenul Parlamentului.


Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a prezentat Hotărârea privind validarea alegerii președintelui României, iar ulterior șeful statului a depus jurământul de învestitură în funcție.


Președintele de ședință a citit Declarația Parlamentului cu privire la depunerea jurământului. Ulterior, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a binecuvântat învestitura președintelui României. În final, șeful statului a transmis un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.


Mandatul președintelui este de cinci ani și se exercită de la data depunerii jurământului de învestitură în funcție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5264 secunde