Primăria Constanța recompensează elevii și profesorii premiați la concursurile internaționale

185
Primăria Constanța recompensează elevii și profesorii premiați la concursurile internaționale - elevipremiati-1503499078.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali din Constanța vor aproba, mâine, un proiect de hotărâre ce vizează acordarea de recompense financiare elevilor premiați la olimpiadele sau concursurile școlare internaționale și profesorilor îndrumători. 


"Administrația locală se mândrește cu toți constănțenii, atât cu cei care, zi de zi, contribuie prin efort și muncă la dezvoltarea orașului, cât mai ales cu cei care duc numele municipiului Constanța peste hotare, prin performanță obținută la nivel internațional. Unii sunt cunoscuți, alții nu, însă performanțele sunt la fel de mari. Printre valorile constănțene ale căror nume sunt mai puțin cunoscute, dar ale căror rezultate sunt remarcabile, se numără și vârfurile din educație, atât elevii care au obținut medalii la concursurile și olipiadele internaționale, cât și profesorii pregătitori", susține primarul Decebal Făgădău în expunerea de motive.


Drept urmare, Răzvan Mihai Ursu care a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada 2017 și profesorul coordonator Ion Băraru, precum și Edis Memis care a luat premiul II la aceeași competiție, dar a avut-o pe Cristina Văcărescu profesor coordonator, vor primi câte o recompensă în valoare de 2.000 de lei din partea Primăriei Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7391 secunde