Primăria lui Tusac "îngroapă" Festivalul Callatis

1073
Producătorul Festivalului Callatis, regizorul Cornel Diaconu, explică, prin intermediul unui comunicat de presă, motivele care au dus la anularea, în 2010, a celei de-a 12-a ediții a festivalului. Precizând, încă de la început, că festivalul nu va avea loc ca urmare a unor disensiuni mai vechi și a "situației ireconciliabile ivite între primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac și deținătorul legal al brand-ului", care este chiar Diaconu, acesta din urmă avertizează că "orice folosire a titulaturii Festivalului Callatis în asociere cu altă manifestare organizată în perioada și locația devenite tradiționale se situează în afara legalității". În această ordine de idei amintim că edilul-șef al Mangaliei, social-democratul Claudiu Tusac, anunța pe 22 iulie că "Festivalul Callatis va fi înlocuit de Festivalul Mangalia" și își exprima totodată convingerea că "schimbarea numelui nu va afecta tradiția festivalului de la Mangalia, ba dimpotrivă, îi va ridica imaginea la adevărata lui valoare".
Interesante sunt, însă, cauzele care au condus la "îngroparea", de către administrația publică locală din sudul litoralului, a unui eveniment devenit deja tradiție. Astfel, Cornel Diaconu specifică faptul că divergențele de opinie dintre Primăria Mangalia și Aldaco Film, societatea care a inițiat și produs cele 11 ediții anterioare ale festivalului, rezultă din dorința primarului și a consilierilor social-democrați de a impune în programul evenimentului "interpreți mediocri, pe criterii clientelare".
În plus, el îl acuză pe primar de "folosirea bugetului festivalului în funcție de avantajele personale" ale sale "și ale acoliților săi". În continuare, producătorul general al Festivalului "Callatis", nume care, de altfel, reprezintă o marcă înregistrată la OSIM, susține că a existat inclusiv o condiționare a contractului cu TVR de folosirea unei aparaturi închiriate de la apropiați ai primarului, "ceea ce a dus la o calitate tehnică deplorabilă a transmisiei TV la ediția 2009" a festivalului.
O altă critică adusă de Cornel Diaconu este, așa cum se precizează în comunicatul de presă, aceea că primarul Claudiu Tusac nu ar avea capacitatea "de a înțelege un concept artistic și de a se integra într-o echipă de creație".
Nu mai puțin important este că producătorul evenimentului îi reproșează primarului inclusiv "comportamentul și limbajul suburban față de colaboratori". De asemenea, faptul că administrația publică locală nu și-a achitat obligațiile financiare față de echipa artistică și cea tehnică, în contextul ediției din 2009 reprezintă încă unul din motivele pentru care "Festivalul Callatis" nu va mai avea loc anul acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5795 secunde