Primăria Mangalia reabilitează biserica "Sfântul Gheorghe" cu fonduri europene
Articole de la același autor
Demisii în partidul lui Tăriceanu. O întreagă organizație ALDE din Constanța a demisionat
12 Februarie 2018
DECES ÎN PNL CONSTANȚA. A murit un fost primar
20 Ianuarie 2018
Deputatul Bogdan Huțucă, despre "creșterile" salariilor: "PSD și ALDE au tras țeapă românilor"
07 Februarie 2018
Primarul Făgădău apelează la constănțeni ca să stabilească soarta Cazinoului. Ce intenții are
15 Februarie 2018
Sondaj privind soarta Cazinoului. Sunteți de acord ca Primăria Constanța să se împrumute pentru a fi restaurat?
16 Februarie 2018
Agenția de Dezvoltare Regională Centru a declarat eligibil pentru finanțare cu fonduri UE proiectul de reabilitare a bisericii "Sfântul Gheorghe" din Mangalia.
Potrivit reprezentanților Primăriei Mangalia, obiectivul de investiții urmează să treacă în următoarea etapă a procesului de evaluare și selecție, respectiv evaluarea tehnico - financiară.
Lăcașul de cult, inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Constanța și cu o vechime de peste o sută de ani, va fi complet refăcut cu bani europeni.
În prezent, clădirea nu mai îndeplinește cerințele de calitate la nivel funcțional, dar și pentru publicul enoriaș.
În urma mai multor seisme, imobilul a suferit importante fisuri verticale și înclinate în pereți, fisuri în bolți și în structura turlelor. Din cauza vechimii, tencuiala s-a degradat, iar vopseaua este exfoliată pe suprafețe mari. De asemenea, structura metalică a turlelor este afectată de rugină în mai multe locuri.
"Conform proiectului întocmit la nivelul Primăriei, lăcașul de cult va fi refăcut din punct de vedere arhitectural și va fi dotat cu toate echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității specifice. Vor fi reabilitate fațadele, pictura murală exterioară și interioară și va fi consolidată structura de rezistență a clădirii", a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.
El a mai spus că alte intervenții presupun sistematizarea curții bisericii și refacerea perimetrului clădirii, precum și reabilitarea tuturor instalațiilor și construirea unui lumânărar.
Proiectul de reabilitare a bisericii "Sfântul Gheorghe" este cel de-al doilea proiect declarat eligibil pentru finanțare cu fonduri UE, de la începutul acestui an, după obiectivul de investiții privind modernizarea stațiunii Neptun-Olimp.

Comentează știrea
Gigi
10 martie 2018
Pai , cum ?
Dati-le dracului de spital si de scoli ! Ce nevoie mare de drumuri , de canalizare , de trotuare ...
Liviu Burebista
11 martie 2018
pentru gigi contra
Uite asta te freaca pe tine cel mai tare si nu poti dormii noaptea, ca se reabiliteaza o biserica . De biserici si de credinta in Dumnezeu avem nevoie, pt. ca santem bolnavi sufleteste. Daca s-ar face un spital in plus, de unde s-ar aduce doctorii si restul personalului? Tu nu vezi ca noi nu avem medici deajuns , ca toti pleaca in afara. Scoli ? Nu lipsa scolilor este problema cea mai mare. Ceea ce se invata in scoli, sau mai bine zis ce nu se invata , asta este problema. Scoala in Romania a ajuns un loc unde copii si tinerii se duc sa se distreze , sa-si etaleze hainele, cel mai nou telefon si sa se drogheze.
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 24 Februarie 2018
Vineri, 23 Februarie 2018
Sâmbătă, 17 Februarie 2018
Vineri, 09 Martie 2018
Joi, 01 Martie 2018
Miercuri, 28 Februarie 2018
Marţi, 27 Februarie 2018
Sâmbătă, 24 Februarie 2018