Primăria Municipiului Medgidia a demarat curățenia de primăvară

223
Angajații Primăriei Medgidia se pregătesc să întâmpine cum se cuvine sosirea primăverii, motiv pentru care au demarat o serie de acțiuni ce implică salubrizarea străzilor din municipiu și a spațiilor verzi publice. Operațiunea este efectuată de firmele care au aceste obligații.


Totuși, ca în fiecare an, participarea cetățenilor (asociațiile de proprietari, gospodării individuale) la această acțiune de curățenie este bine venită. În acest sens, reprezentanții primăriei solicită sprijinul locuitorilor, astfel încât la finalul perioadei de curățenie să existe un aspect cât mai salubru al municipiului care să corespundă unor cerințe și nevoi ale populației din punct de vedere al sănătății acestora și din punct de vedere al asigurării unui climat normal de combatere a poluării solului și aerului.

Activitatea de curățenie se va desfășura în toate zonele municipiului Medgidia și constă în curățarea, măturarea, colectarea, încărcarea și transportarea diferitelor materiale de pe domeniul public care implică atât participarea de forță umană, a utilajelor cât și a uneltelor utilizate în activitatea prestată.

În această perioadă, odată cu salubrizarea spațiilor verzi se vor executa lucrări de plantări a materialelor floricole și dendrologice, toaletarea copacilor. Toate lucrările se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

În următoarea perioadă, lucrările de întreținere se vor desfășura conform cerințelor impuse de speciile vegetative existente, de anotimp și a lucrărilor ce se impun. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 21 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Incendiu la Primăria Medgidia
Marţi, 19 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Mai puține infracțiuni în Medgidia
Pagina a fost generata in 0.186 secunde