Primarii constănțeni reclamă rata scăzută a încasărilor din impozitele și taxele locale pe 2009

4720
În așteptarea sumelor repartizate de Guvern, unii primari constănțeni și-au conturat proiectele provizorii pentru bugetul local pe 2010 ținând cont, în principal, de încasările provenite din taxele și impozitele locale. Primarul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, a declarat că rata încasărilor din 2009 (89%) este mai mică față de cea din 2008 (93%), dar s-a arătat optimist în privința bugetului întrucât în proiect vor fi incluse investiții ce se vor desfă-șura în mare parte cu fonduri europene sau guvernamentale. Și încasările administrației locale din Mereni pe 2009 au scăzut dacă ținem cont de afirmațiile primarului Gheorghe Chiriac. "Nu am făcut încă un proiect provizoriu pentru bugetul pe 2010, dar vă spun că mi-e și frică să mă gândesc la el. Veniturile proprii s-au diminuat și așteptăm să vedem ce sume vor veni și de la CJC", a explicat el. Nici primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat, nu s-a arătat încântat de rata de încasare a taxelor și impozitelor pe 2009 (90%), care a fost mai mică decât în 2008 (93%). În opinia sa, criza economică este cea care a condus la înregistrarea acestei situații. Deși gradul de colectare a taxelor și impozitelor a fost mai mic și în Albești și bugetul va fi mult mai redus decât cel de anul trecut, primarul Gheorghe Moldovan s-a arătat optimist în privința proiectelor ce vor fi derulate în 2010, bazându-se pe sprijinul financiar european și guvernamental. La Albești, în 2009, rata încasărilor a ajuns la 61%, față de 75% cât a fost în 2008. Fântânele stă "binișor" la capitolul încasărilor provenite din taxele și impozitele locale, susține primarul comunei, Gheorghe Popescu. "Nu am stabilit un proiect provizoriu, dar situația încasărilor este mult mai bună", a completat Popescu, menționând că, în 2009, rata încasărilor a fost de 80%, iar în 2008 de 60%. "Mai avem de recuperat datorii de la impozitele pentru terenurile extravilan, dar le vom colecta în cele din urmă de la restanțieri", a spus încrezător primarul. "Bugetul va fi mai mic cu siguranță, dar vom încerca să ne menținem pe linia de plutire", a încheiat el. Și comuna Istria a înregistrat o rată crescută a încasărilor din taxe și impozite, respectiv 75% în 2009 și 60% în 2008, a arătat primarul Ioan Herdean. Cei mai mulți primari au reușit să își facă deja o viziune asupra bugetelor locale bazându-se pe veniturile încasate din taxe și impozite. Ei au atras atenția, totuși, că situația în care se află nu este una tocmai fericită întrucât gradul de colectare a fost mult mai redus în 2009 decât în 2008. Unii dintre ei au explicat acest fenomen prin prisma crizei economice, perspectivele pentru 2010 fiind și mai sumbre.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2471 secunde