Primarii se feresc să facă deszăpezirea cu regia județeană a drumurilor, din cauza prețurilor și condițiilor contractuale

2126
Primarii se feresc să facă deszăpezirea cu regia județeană a drumurilor, din cauza prețurilor și condițiilor contractuale - 3eddbe939ddeeea4f47aed4dd8d92f1d.jpg

Articole de la același autor

În așteptarea primelor zile cu zăpadă, o parte dintre primarii constănțeni și-a definitivat deja strategia pentru întâmpinarea eventualelor probleme. Strategia exclude, însă, din start, implicarea Regiei Autonome Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța.
Administrațiile locale pot încheia contracte de deszăpezire cu RAJDP pentru a beneficia de serviciile regiei în cazul în care se confruntă cu dificultăți în degajarea zăpezii. Primarii s-au plâns de costurile extrem de ridicate practicate de RAJDP, care îi determină să găsească alte variante.
"Nu am încheiat nici un contract cu RAJDP. Ninge, nu ninge, noi trebuie să le dăm banii, iar ei vor 20.000 de lei pe sezon. Și nici măcar nu intervin în comună. Știu că Primăria Nicolae Bălcescu a în-cheiat, în timpul mandatului fostului primar Paul Mocanu (PSD), un contract cu Regia. Dar nu au intervenit decât pe șoseaua națională", a declarat Viorel Bălan (PD-L), actualul primar al comunei Nicolae Bălcescu. "Noi avem utilajele noastre, ale Primăriei, și, în situații majore, vom interveni și personal dacă este nevoie", a mai explicat el.
Aceeași atitudine a avut-o și primarul social-democrat din comuna Ciobanu, Ioan Suciu. "Ce contracte să închei cu RAJDP dacă ei, numai pentru asistare și pentru așteptarea zăpezii, vor 70.000 de lei. Iar intervenția propriu-zisă te mai costă încă 10.000 de lei", a precizat el. "Avem și noi un buldozer cu lamă și mai au și unii consilieri tractoare. Ne descurcăm și noi cum putem. Anul trecut, contractul cu RAJDP ne-ar fi ajuns la 40.000 de lei, dar am reușit prin forțe proprii. Anul trecut, am avut doar două intervenții în satul Miorița și, în cele din urmă, a fost bine", a adăugat Ioan Suciu.

Restanțe
Nici primarul liberal din Comana, Ion Adam, nu stă foarte bine la capitolul contracte încheiate cu RAJDP. Potrivit declarațiilor lui Adam, administrația locală mai are de plătit către regie aproximativ 30.000 de lei pentru două contracte încheiate în decursul a doi ani. În plus, el a precizat că, în acest moment, nu mai poate acoperi restanța, ultimii bani din bugetul local fiind alocați pentru salarii și ajutoare sociale.

RAJDP confirmă
Directorul RAJDP Constanța, Adrian Gâmbuțeanu, a declarat că, până în prezent, au încheiat con-tracte pentru această iarnă 15 primării din județ, dintr-un număr total de 70.
Gâmbuțeanu a precizat că există niște tarife aprobate pentru contracte, însă valoarea lor oscilează de la o primărie la alta în funcție de numărul de străzi și de numărul de drumuri comunale pentru care administrația locală optează.
Adrian Gâmbuțeanu a recunoscut că au existat nemulțumiri din partea edililor privind aceste contracte întrucât ei trebuie să plătească o anumită sumă de bani chiar dacă nu ninge și utilajele lor nu au, astfel, de ce să intervină pe timp de iarnă. Directorul susține însă că, prin încheierea contractelor și plata acestor sume, Regia le asigură administrațiilor locale un număr de utilaje și de oameni care să intervină, în caz de nevoie. Gâmbuțeanu a mai menționat că toate acestea înseamnă costuri pentru RAJDP, precum salariile angajaților și întreținerea utilajelor, iar ele trebuie acoperite chiar dacă nu se intervine propriu-zis. Potrivit lui, în momentul în care ninge și oamenii intervin, apar niște costuri suplimentare, precum orele suplimentare sau combustibilul, și ele trebuie plătite separat.
Adrian Gâmbuțeanu a mai spus că s-a confruntat și cu primari care au refuzat să plătească sumele respective invocând lipsa zăpezii deși era semnat un contract în condițiile amintite mai sus. În astfel de cazuri, în urma negocierilor, RAJDP poate stabili cu primăriile plata eșalonată a datoriilor.
Pentru anul acesta, RAJDP Constanța a instituit un nou tarif pentru intervențiile de urgență. Astfel, în cazul în care o primărie se confruntă cu dificultăți în comună și nu are nici un contract cu regia și nici utilaje proprii pentru a acționa în condiții extreme, poate solicita sprijinul RAJDP. Evident, în schimbul unei taxe speciale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.477 secunde