Primarul din Ovidiu, George Scupra, i-a conferit titlul de cetățean de onoare lui Gheorghe Hagi

452
2

Articole de la același autor

Sala de consiliu a Primăriei Ovidiu a găzduit, ieri, festivitatea de decernare a titlului de cetățean de onoare al orașului Ovidiu lui Gheorghe Hagi, supranumit și "Regele fotbalului românesc".

Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat, moment în care marele fotbalist s-a emoționat, vizibil marcat. "Nu am mai auzit de mult timp imnul României, m-a emoționat foarte mult", a spus Gheorghe Hagi. Ulterior, primarul localității Ovidiu, George Scupra, i-a înmânat lui Hagi titlul de cetățean de onoare și o plachetă, după care marele fotbalist a semnat în cartea de onoare a orașului.

"Este o mare onoare pentru mine să confer acest titlu onorific în semn de prețuire pentru excepționala activitate sportivă și pentru contribuția deosebită adusă mediului economic și sportiv al comunității orașului Ovidiu, deoarece aici funcționează, din 2009, Academia de Fotbal «Gheorghe Hagi». În plus, Gheorghe Hagi este unul dintre cei mai importanți contribuabili și antreprenori din orașul Ovidiu", a declarat edilul George Scupra.

Reamintim că, pentru Hagi, acesta este al treilea titlu de cetățean de onoare al unei localități, după cele primite din partea Municipiului Constanța, în 1995, și cel al comunei Stejaru, din județul Tulcea, în anul 2008.

La finalul evenimentului, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor a marcat momentul prin tăierea unui tort alături de un mic suporter și a ciocnit un pahar de șampanie cu cei prezenți.

Printre altele, Gheorghe Hagi a spus că fotbalul de Liga I vine la Ovidiu. În plus, "Maradona din Carpați" a mai precizat că, după un amplu proces de modernizare, stadionul central al Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi" va găzdui meciurile echipei de seniori FC Viitorul, deoarece, zilele trecute, a primit aviz favorabil pentru găzduirea meciurilor de Liga I.

El a mai precizat că echipa lui de suflet, FC Viitorul, pornește într-un nou sezon de Liga I, astfel că, sâmbătă, de la ora 18.30, echipa sa o înfruntă pe CFR Cluj, la Ovidiu, în primul meci al sezonului.

v v v

În altă ordine de idei, gestul primarului era de așteptat, el fiind un pasionat al activităților sportive. Cunoscut ca un primar care are și o viziune sportivă, pe lângă investițiile de interes general care vizează localitatea Ovidiu, primarul George Scupra a avut mereu pe agenda de lucru și investițiile în activitatea sportivă a tinerilor din oraș, mai exact a celor care au adus performanțe notabile la nivel național.

Totodată, investițiile au fost canalizate pe infrastructură și aici putem spune că sala de sport din Ovidiu este una la standarde care îndeplinesc toate condițiile pentru desfășurarea de orice tip de con-cursuri și competiții, sala fiind dotată cu tribune noi cu 150 locuri, tabelă electronică multifuncțională, vestiare, sală de forță, sală de box și sală de haltere. Celelalte investiții au fost repartizate pentru a susține din punct de vedere logistic tot ceea ce a fost nevoie pentru a obține performanță și anume echipa-mente sportive, costuri privind deplasă-rile sportivilor în țară și medicație. 

Comentează știrea

Loredana
10 iulie 2015
Primaru Ovidiu

Scupra e tot machedon prea mult lauda vad la Cugetul liber ceva nu e curat.

tibi
10 iulie 2015
bravo !

Un primar de nadejde pentru comunitatea din Ovidiu ! Felicitari, domnule primar !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5892 secunde