Primarul Valentin Vrabie, tandem cu Luminița Vlădescu, la Medgidia

453
Primarul Valentin Vrabie, tandem cu Luminița Vlădescu, la Medgidia - medgidia-1467300986.jpg
Primarul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, i-a convocat, miercuri seara, pe consilierii locali, la o ședință extraordinară, primul punct de pe ordinea de zi fiind alegerea viceprimarului. În acest sens, grupul PSD a propus-o pentru funcție pe Luminița Vlădescu. Cu toate că cetățenii se așteptau ca și M10, formațiune care l-a susținut pe Valentin Vrabie, să vină cu o nouă propunere, aceștia nu au mai avut niciun cuvânt de spus. Chiar și așa, și tăcerea este un răspuns, un răspuns aflat după numărarea voturilor!

În acest context, Luminița Vlădescu, viceprimar și în mandatul 2012-2016, a fost singura propunere pentru funcție.

Așa cum i-a obișnuit deja pe toți, consilierul local Marian Butnaru a început să vocifereze și de această dată, el fiind unul dintre cei nemulțumiți privind modalitatea prin care se va vota. În timp ce președintele de ședință a spus că cei nemulțumiți pot tăia de pe buletinul de vot numele persoanei propuse, în caz că nu sunt de acord, Butnaru a spus că ar trebui să se voteze cu varianta DA sau NU. În cele din urmă, s-a votat modalitatea prin care se va exercita votul secret și, cu excepția a trei aleși, ceilalți au ales varianta prin tăierea numelui.

Reamintim că echipa de consilieri este formată din 19 membri, după cum urmează: PSD - cinci mandate, M10 - cinci mandate, PNL - patru mandate, UDTTMR - două mandate, ALDE - două mandate, iar MPM (Mișcarea pentru Medgidia) - un mandat.

După exercitarea votului și numărarea buletinelor, a reieșit că Luminița Vlădescu este noul viceprimar cu 13 voturi "pentru" și șase "împotrivă".

Cum liberalii au interdicție de la partid de a vota PSD-ul, chiar dacă știu că viceprimarul Luminița Vlădescu este un profesionist, nu este greu de ghicit cine și cum a votat. Trecând peste toate acestea, reiese că primarul independent Valentin Vrabie va face tandem la Primăria Medgidia cu social-democrata Luminița Vlădescu.

După alegerea viceprimarului, s-au stabilit și organizat comisiile de specialitate ale Consiliului Local. Astfel, s-a stabilit componența următoarelor comisii: Comisia pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură, Comisia pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice, arhitectură și urbanism, Comisia pentru probleme de administrație publică locală, juridic și de disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și Comisia pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social-culturale și culte. Ulterior, s-au ales președinții, secretarii și membrii fiecărei comisii.

La punctul numărul trei de pe ordinea de zi, s-a aprobat proiectul privind modificarea și completarea HCL nr. 33/04.05.2016. Având la bază Avizul nr. 2/2016 emis de MDRAP s-a prelungit termenul de valabilitate a Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism pentru Municipiul Medgidia, aprobate prin HCL nr. 13/2000, cu modificările și completările ulterioare, până la intrarea în vigoare a noului Plan General de Urbanism, dar nu mai târziu de 30 decembrie 2018. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 18 Iunie 2016
Stire din Cultură-Educație : Recitaluri de pian,  la Medgidia
Pagina a fost generata in 0.528 secunde