Program de dezvoltare a turismului de-a lungul Canalului, prezentat la Medgidia

960
1 min citire
Program de dezvoltare a turismului de-a lungul Canalului, prezentat la Medgidia - medgidia-1354719353.jpg
În cursul zilei de astăzi, în sala de ședințe a Primăriei Medgidia a avut loc conferința de presă cu tema "Programul de dezvoltare a turismului de-a lungul Canalului Dunăre – Marea Neagră".
"Intenția Administrației Canalelor Navigabile este de a dezvolta faleza  din orașul Medgidia, dat fiind faptul că acest oraș a fost vitregit de multe asemenea proiecte și aici a fost centrul de unde a plecat Canalul. Proiectul este la momentul actual în stadiul de finanțare, valoarea totală a acestuia fiind de aproximativ 10 milioane de euro", a spus Daniel Georgescu, reprezentantul companiei inițiatoare a proiectului.
Prezent la conferința de la Medgidia, secretarul de stat al M.D.R.T.,  Cristian Bărhălescu a apreciat că, în momentul în care se face acest proiect Medgidia va putea fi pusă pe harta națională și internațională. "Inițiativele pe care le au ACN, CJC și Primăria Medgidia sunt lăudabile și se încadrează în strategia turistică a M.D.R.T.", a mai precizat reprezentantul ministerului.      
La rândul său, gazda acestei conferințe, primarul Marian Iordache a afirmat că la Medgidia se derulează mai multe proiecte, iar realizarea proiectului  de față reprezintă un obiectiv foarte important pentru municipalitate.
"Zona se va dezvolta atât din punct de vedere cultural și turistic, cât și economic, prin crearea de locuri de muncă, atât pe perioada amenajării dar și după. În Medgidia se desfășoară proiecte complementare de mediu, unul dintre acestea fiind reprezentat de pepiniera de la Medgidia", a precizat edilul. Totodată, primarul i-a invitat pe cei prezenți în sală să participe la plantarea de puieți în zona Gară.               

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 03 Decembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : "Indiferența susține violența"
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012
Stire din Diverse : Oferte de la clasic la exotic
Pagina a fost generata in 0.0712 secunde