"PSD este cel mai puternic partid politic din România"

66

Articole de la același autor

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, în debutul reuniunii Comitetului Executiv al PSD, că partidul pe care îl conduce este cea mai puternică formațiune politică din România, lucru recunoscut și de adversarii politici ai social-democraților.
Liderul PSD a adăugat că formațiunea sa va trebui să dovedească, de asemenea, și faptul că are pregătită o "viziune" pentru o bună guvernare a țării. 
"Anul acesta toată lumea care ne este adversar politic spune că suntem cel mai puternic partid politic. Nu rămâne decât să dovedim că merităm acest loc, că merităm încrederea oamenilor la vot, adică la momentul adevărului și că avem o viziune pentru România și putem să conducem România așa cum am mai făcut-o și în alte dăți foarte bine, după ce, în noiembrie, din fericire, zece ani de regim greșit, anti-național se vor fi terminat. Evident, cele mai multe dintre speranțele românilor și din așteptări, chiar și din cele ale acelora care nu ne votează, se îndreaptă tot către noi, către cel mai puternic partid din România", a spus Ponta. 
Victor Ponta a ținut să precizeze că este optimist în ceea ce privește evoluția partidului pe care îl conduce și rezultatele pe care le va obține în anul 2014. 
"Ca să fiu sincer, sunt mai degrabă optimist pentru anul 2014. Și aș vrea să vă transmit acest optimism și domnul Dragnea vă va transmite cum se facem ca optimismul să se transforme în realitate, cum se concretizează în rezultate politice și atunci, într-adevăr, vom putea spune că anul 2014 a fost un an foarte bun pentru noi ca partid și pentru noi ca mișcare politică", le-a spus Ponta colegilor săi de partid, citat de Agerpres. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4689 secunde