"PSD nu spune că Ponta are șapte case"

2575

Articole de la același autor

Candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) la Președinție, Klaus Iohannis, acuză PSD că "a pornit o campanie mizerabilă" împotriva sa. El a afirmat, luni seară, la Realitatea tv, că PSD îl acuză că are șase case, în condițiile în care principalul său contracandidat, 
Victor Ponta, deține șapte case.

"PSD mă acuză pe mine că am șase case. Da. Așa este! Sunt trei case și trei apartamente. Mi le-am cumpărat împreună cu soția din banii noștri. Ceea ce în mod interesant nu spune PSD și nici domnul Ponta e că domnia sa are șapte case, din care doar trei sunt declarate. Ar fi, bănuiesc, și aceasta o temă de campanie interesantă", a susținut Iohannis.

Reprezentantul ACL și-a exprimat nedumerirea cu privire la afirmațiile social-democraților despre averea sa imobiliară, subliniind că nu știe "de ce PSD consideră că este o problemă să ai ceva".

În opinia liderului liberal, PSD ar trebui să analizeze de ce românii nu își permit mai mult. Iohannis a acuzat actualul Guvern că "lucrează foarte ineficient". "În loc să avem o economie în creștere și să aibă toată lumea un venit în creștere, noi avem o economie în recesiune tehnică și nu reușim să facem față creșterilor de prețuri", a adăugat el.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Octombrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Radu Mazăre nu vrea șefia PSD
Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Ghiță și Dragnea vor șefia PSD
Pagina a fost generata in 0.5653 secunde