PSD - Scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii

508
PSD - Scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii - xfondpsdtaxasolidaritate-1675441868.jpg
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii, în special la angajaţii cu venituri mici sau medii, precum şi sistemul de educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă.

„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarităţii, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menţine în România această forţă de muncă productivă, atât de importantă pentru economia naţională”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Potrivit social-democraţilor, PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu, care contribuie "substanţial" la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor, în contextul inflaţionist global.

„Este o exagerare populistă să spui că o astfel de abordare ar sufoca mediul de afaceri şi ar creşte preţurile finale, din moment ce, în marea lor majoritate, companiile din România care îşi declară profiturile obţinute în mod real plătesc deja un impozit cel puţin echivalent cu 1% din veniturile lor, fără a avea preţuri mai mari ca celelalte", a transmis preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

În acest context, PSD a solicitat, joi, PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari.

„Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanţi ai PNL au cerut cu vehemenţă ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alţii, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeaşi vehemenţă, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri şi ar creşte preţurile la clienţii finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD”, au precizat social-democraţii.

La rândul lor, liberalii au răspuns, printr-un comunicat de presă, că nu susţin majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite, iar o suprataxare de 1% aplicată tuturor companiilor va duce la "o explozie generalizată" a preţurilor.

„Poziţia Partidului Naţional Liberal în privinţa suprataxării companiilor rămâne una foarte clară şi fermă: nu susţinem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil. O majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva”, transmitea PNL.

Liberalii menţionau, totodată, că, "în ansamblul ei, coaliţia, inclusiv PSD, s-a angajat ca în acest an să nu introducă nicio taxă nouă sau să le majoreze pe cele existente".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4964 secunde