Raluca Turcan (PNL): Nu suntem în măsură de a face o propunere de premier

106
Raluca Turcan (PNL): Nu suntem în măsură de a face o propunere de premier - ralucaturcan6dva31tczf-1481711315.jpg

Articole de la același autor

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, astăzi, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, că liberalii nu sunt în măsura de a face o propunere de premier și că, dacă s-ar ajunge într-o astfel de situație, prima opțiune ar fi Dacian Cioloș.


"Nouă ne pare rău că în perioada de campanie electorală nu am vorbit mai mult despre programul economic al PNL. Nu suntem, în momentul de față, în măsura de a face o propunere de premier. Așteptăm rezultatul consultărilor. Așteptăm să vedem ce se întâmplă, dacă partidele își exprimă în mod public interesul de a servi cetățeanul, și deci, în momentul de față, nu avem o propunere de premier, dar dacă ar fi să ajungem în situația de a face propunerea de premier, cu siguranță va fi un om integru, implicat, pentru care să vorbească faptele", a spus Raluca Turcan, la Palatul Cotroceni, citată de Agerpres.


Ea a precizat că, în cazul în care PNL ar propune un premier, prima opțiune ar fi Dacian Cioloș.


"Vom urmări ce se întâmplă cu partidele de dreapta, care se clamează a fi de dreapta, vom discuta și vom vedea dacă vom ajunge în acea poziție. Dacă vom ajunge în situația de a propune un premier, bineînțeles că domnul Dacian Cioloș va fi prima opțiune, însă în același timp noi suntem oameni realiști și este clar că am ajunge în situația de a propune premier dacă s-ar forma o coaliție de dreapta. Deci, trebuie să fie o persoană care să poată strânge partidele de dreapta", a adăugat Turcan.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4401 secunde