"Regionalizarea nu se va face pe criterii politice"

154
Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a dat asigurări că procesul de regionalizare a României nu se va face pe criterii politice.

El a declarat, luni, pentru AGERPRES, că regionalizarea 'nu este un proiect pentru Partidul Social Democrat (PSD) sau pentru Uniunea Social Liberală (USL)', ci este 'un proiect de țară'.

'Regionalizarea nu se va face pe criterii politice. Regionalizarea nu este un proiect pentru PSD sau pentru USL. Este un proiect de țară, un proiect al României', a spus, luni, Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, 'viitoarea configurație a regiunilor va fi dată de o analiză complexă, profundă, la care se lucrează foarte puternic'.

''La ministerul pe care îl conduc, s-a constituit un grup format din academicieni, doctori, experți, plus aleși locali, parlamentari, societate civilă. Analiza este aproape gata, iar desenul regiunilor va fi dat de această analiză', a adăugat vicepremierul.

Liviu Dragnea susține că, din punct de vedere al Guvernului, regionalizarea are două obiective majore. Primul este acela de 'a determina dezvoltarea echilibrată a României' iar al doilea pentru ca 'viața românilor să fie mai bună'.

Totodată, Dragnea susține că procesul de regionalizare nu va concentra puterea administrativă dintr-o regiune într-un singur județ și că instituțiile regionale vor avea sedii în fiecare județ. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4247 secunde