"România, un furnizor solid de securitate în regiune"

156
România are un loc aparte în interiorul Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru se datorează în bună măsură eforturilor conjugate pe care Guvernul și Parlamentul le-au susținut constant în ultimii ani, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

El a precizat că țara noastră și-a câștigat statutul de aliat solid și credibil prin respectarea în întregime a angajamentelor asumate la nivelul Alianței.

"Pentru România, 2018 este al doilea an consecutiv în care alocăm 2% din PIB pentru Apărare, măsură pe care am susținut-o personal, fără ezitare, în forurile decizionale", a adăugat Dragnea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, România contribuie substanțial la securitatea Alianței, prin participarea la misiunile și operațiunile NATO, fiind astăzi al patrulea contributor aliat în Afganistan.

"Acest efort a fost și va fi în continuare susținut de majoritatea parlamentară și prin acest lucru demonstrăm tuturor cetățenilor că România devine un furnizor solid de securitate în regiunea noastră, cu un aport semnificativ în contracararea tuturor amenințărilor", a spus Liviu Dragnea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3034 secunde