Pentru românii din afara țării, au fost amenajate 294 de secții de votare, la fel ca și în primul tur, mult prea puține, la final. Din cele trei milioane de români aflați în străinătate, au reușit să voteze aproximativ 500.000. Din acest motiv, românii din diaspora s-au simțit umiliți pentru că au fost nevoiți să stea la cozi infernale, mulți dintre ei nereușind să voteze până la închiderea urnelor.
Mobilizarea românilor din străinătate a început încă din noaptea precedentă alegerilor. Mii de români din străinătate, din Londra, Paris Munchen, Torino, s-au așezat la rând. Cozile au fost interminabile, situație identică celei din primul tur. La Torino, românii au fost ținuți "ca la Zoo", după cum s-a exprimat unul dintre românii dornici să voteze, deoarece reprezentanții consulatelor au închis porțile cu lanțuri. Și la Paris, românii și-au pierdut răbdarea și au început să scandeze "Vrem să votăm". La Munchen, românii au cerut demisia lui Ponta și au protestat față de măsurile organizatorice luate de autoritățile române, reclamând și faptul că doi reprezentanți ai partidelor politice de la biroul secției de votare nu s-au prezentat.
Încet, încet, timpul trecea, iar în loc să se micșoreze, cozile de la secțiile de votare din străinătate s-au mărit și mai mult. Cu toate acestea, românii din diaspora au fost hotărâți să stea cât timp a fost nevoie pentru a putea vota. În altă ordine de idei, ei spun că au fost uimiți de metodele la care au recurs cei din secțiile de votare pentru a fi împiedicați să voteze sau pentru ca buletinul de vot să fie anulat la numărătoare. Mulți români au postat pe Facebook atât imagini, cât și opinii cu ceea ce se întâmplă. Răzvan Dănăilă, un român aflat la Londra, a spus că organizatorii ar fi folosit înadins un model de cerneală care se usucă greu, astfel încât ștampila să se imprime și pe partea cealaltă și să se ajungă la anularea votului.
"Tocmai au venit să anunțe la coadă că au pus o cerneală foarte subțire pentru ștampile și nu se usucă repede. Așadar, când se închide hârtia de vot, se imprimă și pe partea cealaltă, ducând la anularea votului", a scris el pe pagina de Facebook. Chiar și așa, românii nu au capitulat. Din contră, ei au reacționat imediat și s-au dus să cumpere hârtie igienică pe care să o folosească pe post de sugativă.
Atât Alianța Creștin Liberală, cât și PMP și președintele Traian Băsescu, au solicitat Guvernului să emită ordonanță de urgență prin care să se prelungească programul de votare din secțiile organizate în diaspora astfel încât cetățenii români aflați în străinătate să își poată exercita dreptul la vot. Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a rămas impasibil. Și, din câte se pare, asta l-a costat scump la vot!