Se scumpesc apa caldă și căldura în Constanța?

2505
3
Se scumpesc apa caldă și căldura în Constanța? - clmsescumpesc-1469365045.jpg

Articole de la același autor

Liberalii se opun proiectului  Consilierii locali din Constanța se reunesc, vineri, de la ora 12.00, în cadrul unei ședințe ordinare, la sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ. 


Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre, însă, de departe, cel mai important este cel care vizează aprobarea prețurilor și tarifelor locale de producere, distribuție și furnizare a energiei termice în municipiul Constanța practicate de către RADET Constanța și stabilirea prețului local de facturare al energiei termice furnizată în sistem centralizat începând cu data de 1 iulie 2016 în municipiul Constanța.


Concret, aleșii locali ar trebui să fie de acord cu propunerea RADET, ce solicită majorarea prețului giga-caloriei de la 411, 82 lei la 430,55 lei, o creștere de 4,5%.


Prin memoriul justificativ înaintat aleșilor locali, directorul RADET, Liviu Popa, invocă faptul că instituția pe care o conduce nu a mai majorat prețul de șase ani, respectiv, din 2010 și că, de atunci, au crescut inflația, prețurile la utilități și salariul minim pe economie.


Printre altele, în memoriu se mai spune că această creștere are avizul Autorității Naționale de Reglemen-tare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC) de Utilități Publice și că majorarea ar trebui ratificată și de Consiliul Local Constanța, care este obligat, conform legii, să ia la cunoștință decizia ANRSC. 


"Ultima majorare cerută de RADET a avut loc în 2010, adică cu șase ani în urmă. Evoluția prețurilor s-a modificat semnificativ și suntem nevoiți să actualizăm în funcție de situația reală din economie. Este vizată o creștere de 4,5%, în con-dițiile în care o serie de componente din structura de preț și-a dublat valoarea în ultimii ani. 


Doar Electrocentrale și-a actualizat prețul. Structura prețurilor a evoluat foarte mult, spre exemplu manopera era de 680 lei la ultimul tarif aprobat acum șase ani, iar, în prezent, manopera s-a dublat, iar în structura de preț a rămas la nivelul de acum șase ani. În principal, salariul minim a crescut de la 695 de lei, cât era în 2010, la 1.250 de lei, în 2016. RADET trebuie să plătească sute de salarii oamenilor care muncesc pentru dis-tribuția, furnizarea și chiar producerea agentului termic. 


În plus, în cei șase ani care au trecut de la ultima majorare, prețurile principalelor utilități cum ar fi, apă, gaz și carburanți, materiile prime și materialele au crescut foarte mult din cauza inflației", menționează directorul RADET Liviu Popa în me-moriul justificativ adresat consilierilor locali.


În acest context, primarul Decebal Făgădău a inițiat proiectul de hotărâre, însă, deocamdată, nu a venit și cu o propunere care să vi-zeze subvenționarea prețului la gigacalorie, astfel că, locuitorii municipiului Constanța s-ar putea trezi că vor plăti cu mult mai mult serviciile oferite de RADET. 


Desigur, asta s-ar întâmpla dacă proiectul de hotărâre va trece de votul consilierilor deoarece, până la acest moment, Comisia pentru servicii publice, comerț, turism și agrement din cadrul CLM Constanța, unde liberalii au majoritate, a dar aviz nefavorabil. 


Rămâne de văzut ce se va întâmpla la ședința de vineri și dacă aleșii locali se vor bate ca locuitorii din Constanța să nu simtă o asemenea majorare sau dacă, toate promisiunile din campania electorală au fost doar lozinci pentru a atrage voturi.


Comentează știrea

Ioana
25 iulie 2016
Rusine !

Sa va fie rusine obrazului ! Gata au trecut alegerile ati trecut si voi la majorări.RADET este o plosnita care nu justifica tarifele practicate.

cta
25 iulie 2016
aoleeo

pai nu mai ieri dadea asigurari seful radet ca va scadea tariful caldurii in asa hal ca se vor reracorda cei fugiti la gaze??? sau era la oha pt alegeri acum vine jalea!!!

costica
30 iulie 2016
Suntem o forță de neoprit!

Câștigă și tu bani online!Cautam urgent colaboratori care vor sa castige comisioane prin colaborare la domiciliu! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, pacurarucostica1963@gmail com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0386 secunde