Se vând locuințe în ANL-urile din Cumpăna. Ce trebuie să faci

847
1
Se vând locuințe în ANL-urile din Cumpăna. Ce trebuie să faci - sevandlocuinte-1439206351.jpg

Articole de la același autor

Având în vedere ultimele modificări legislative, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a anunțat că s-a dat startul cumpărării locuințelor pentru tineri de tip ANL, pentru locatarii blocurilor ANL 1 - Sc. A și B și ANL 2- Sc. A și B.


"Locuințele pentru tineri de tip ANL pot fi achiziționate după o închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare către Primăria comunei Cumpăna, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau achitarea integrală a prețului final din surse proprii. Vânzarea nu este condiționată de vârsta persoanei care solicită cumpărarea unei locuințe. Ratele se achită la primăria comunei Cumpăna cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare. Dobânda este constituită din dobânda de referință a BNR, la care se adaugă două puncte procentuale și se aplică la valoarea rămasă de achitat a locuinței. Ratele lunare pot fi achitate în funcție de veniturile declarate de cumpărător, maximum fiind de 25 ani", a spus primarul Mariana Gâju.

Șefa administrației publice locale a menționat că transferul de proprietate asupra locuinței către cumpărător se va produce după ce se achită integral valoarea de vânzare. Până la acea dată locuința rămâne în administrarea Primăriei Cumpăna. Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinței, se va dobândi și dreptul de proprietate asupra cotelor-părți de construcții și instalații, asupra dotărilor care se pot folosi doar în comun și dreptul de folosință asupra cotei-părți de teren aferentă acesteia, pe durata existenței clădirii.

Totodată, primarul Mariana Gâju a menționat că, prin ordinul nr. 373 din 28 iulie 2015, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, a fost stabilită o valoare de înlocuire de 1.691,29 lei / m2 inclusiv TVA. 



Comentează știrea

Bucur Stefan
5 octombrie 2017
A N L Cumpana

Ne puteti da un pret pe apartament si daca se poate cumpara si in rate . Multumesc frumos !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3531 secunde