Senatorul Remus Negoi, raport către cei care l-au trimis în Parlamentul României

128
Senatorul Remus Negoi, raport către cei care l-au trimis în Parlamentul României - remusnegoi-1633026029.jpg
Senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi, a punctat câteva dintre problemele constănţenilor de care încearcă să se ocupe personal.

Astfel, Remus Negoi, a explicat faptul că în afară de activitatea pe care o desfăşoară în Parlamentul României, acesta se implică şi în activitatea din Constanţa.

„Ca senator, îmi împart timpul de lucru între activitatea din Parlament şi cea din Constanţa, circumscripţia în care am fost ales. Încerc să rezolv problemele pe care le reclamă cetăţenii din judeţ şi să sesizez autorităţile competente, atunci când este cazul, pentru a remedia situaţia. Printre problemele semnalate de constănţeni se numără: Depozitarea unor cantități însemnate de moloz în zona „La Derea” din Cumpăna, situație pe care am adus-o la cunoștința Gărzii de Mediu Constanța. Deșeurile au fost ridicate și cei care le-au aruncat pe domeniul public au fost sancționați. Haosul urbanistic din cartierul Tomis Plus – ridicarea unui bloc fără respectarea normelor de distanţare faţă de imobilele din vecinătate. Am sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii care a informat Instituția Prefectului pentru a solicita instanței de contencios administrativ anularea autorizației de construcție pentru această clădire.

Blocarea cursurilor de apă Valea Agigea şi Valea Lazu cu deşeuri provenite din construcţii aruncate de localnici şi de agenţii economici. Am înaintat o solicitare către ABADL pentru igienizarea zonei şi decolmatarea cursurilor de apă. Obiectivele arheologice din judeţ sunt, de asemenea, pe lista mea de priorităţi. Am mers la Ansamblul Rupestru de la Murfatlar să văd care este situaţia acestuia, în contextul în care a fost semnat contractul de proiectare pentru conservarea, protejarea și punerea în valoare a sitului”, a scris senatorul Remus Negoi pe pagina sa personală de Facebook.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3133 secunde