Situație tensionată în Consiliul Local din Nicolae Bălcescu

472
Situație tensionată în Consiliul Local din Nicolae Bălcescu - situatietensionata-1466782783.jpg
Situație tensionată la Nicolae Bălcescu la constituirea noului consiliu local. După ce au rămas fără primar, Viorel Bălan fiind declarat incompatibil de judecători, aleșii locali nu se potolesc deloc.

În prezența reprezentantului Prefecturii Constanța, consilierii locali PNL, majoritari în consiliu, au refuzat validarea mandatului de consilier al fostului candidat la Primărie din partea PSD, Dumitru Timofte, și al unui coleg de-al acestuia.

Decizia s-a lăsat cu scandal, nefiind prima oară când aleșii locali din Nicolae Bălcescu încalcă cu bună știință votul cetățenilor. În urmă cu patru ani, mandatul de consilier local al aceluiași Dumitru Timofte nu a fost validat de Consiliul Local, ajungându-se în instanță. După doi ani de zile de procese, Consiliul Local a pierdut procesul și a fost obligat să îi plătească lui Timofte peste 10.000 lei despăgubiri și cheltuieli de judecată. Ca și atunci, Dumitru Timofte anunță că își va chema colegii în instanță, dar și pe latură penală, pentru abuz.

"Este o adevărată dictatură în comuna Nicolae Bălcescu, consilierii fostului primar Bălan conduc strict cum vor ei, fără a ține cont de legi. Pur și simplu nu au vrut să mă valideze, la fel cum au făcut și acum patru ani. Am câștigat în instanță atunci și la fel voi câștiga și acum, dar pentru ce atâta risipă de energie și resurse? Pentru că o mână de consilieri nu vor să respecte legea? Atunci, Consiliul Local a fost obligat să îmi plătească peste 10.000 lei, la fel și unui coleg aflat în aceeași situație. Oare de unde au plătit acești bani? Dar acum îi voi acționa în judecată și pe latură penală pentru că ceea ce fac ei cu bună știință se numește abuz", a declarat Dumitru Timofte, consilier PSD. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.291 secunde