Solicitarea IPP ca parlamentarii să aibă concediu fără plată în campanie, trimisă Comisiei de Regulament

1983
1 min citire
Conducerea Camerei Deputaților a decis, ieri, să trimită Comisiei pentru Regulament scrisoarea din partea Institutului pentru Politici Publice (IPP), în care se solicită, printre altele, ca parlamentarii să-și ia concediu fără plată în luna noiembrie și reformarea programului de lucru al acestora.
Secretarul Camerei Deputaților, Dumitru Pardău, a anunțat ieri că Biroul Permanent al Camerei a trimis Comisiei de Regulament solicitările formulate de IPP. "Urmează ca, în timp, să vedem exact ce măsuri pot fi luate în contextul celor trei solicitări ale IPP", a spus Pardău.
Institutul pentru Politici Publice cere conducerii Legislativului, într-o solicitare transmisă pe 1 septembrie 2009, să impună parlamentarilor concediu fără plată în luna noiembrie, înlocuind astfel "activitatea în teritoriu", IPP estimând o creștere a numărului absențelor parlamentarilor.
Totodată, IPP propune "reformarea programului de lucru al Parlamentului" prin reorganizarea activității în București și în teritoriu după modelul Parlamentului European - o săptămână pentru ședințe de plen, una de lucru în comisii și una în teritoriu - astfel, se arată în comunicat, "optimizându-se și modul de lucru din birourile parlamentare".
Un alt punct asupra căruia IPP atrage atenția este acela al sistemului de vot electronic. Institutul solicită conducerii celor două Camere să folosească permanent sistemul de vot electronic prin cartelă, pentru ședințele din plen. Mai mult, potrivit comunicatului, IPP cere ca sistemul de vot pe cartelă să fie introdus și la comisiile permanente "astfel încât discuțiile din comisii și modul în care a votat fiecare deputat/senator să fie date publicității în timp real".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0287 secunde