Stoica: O apropiere PDL-PNL ar putea avea loc după locale, dacă va fi "o defecțiune" în USL

177
Stoica: O apropiere PDL-PNL ar putea avea loc după locale, dacă va fi
Democrat-liberalul Valeriu Stoica a declarat astăzi că o apropiere între PDL și PNL ar fi posibilă eventual după alegerile locale, dacă se va produce "o defecțiune" în interiorul USL, "ceea ce poate să fie foarte probabil".

"O asemenea apropiere ar fi posibilă eventual după alegerile locale, dacă se va produce o defecțiune în interiorul USL, ceea ce poate să fie foarte probabil. Se va vedea la locale că de fapt PSD este cel care reprezintă în interiorul USL nucleul dur. Practic, PNL își pierde identitatea în cadrul uniunii socialiste. S-ar putea ca liberalii să înțeleagă în acel moment că această alianță a fost păguboasă. Dacă nu, există șansa ca o asemenea apropiere să se producă după alegerile parlamentare. Totul depinde de luciditatea acelor membri ai Partidului Național Liberal care ar trebui să înțeleagă necesitatea recâștigării identității", spune Valeriu Stoica pentru RFI.

Întrebat ce rol poate juca premierul Mihai Răzvan Ungureanu în coagularea dreptei în România, Valeriu Stoica a răspuns: "Are o mare șansă premierul să realizeze după alegerile locale această coagulare a dreptei. Până la urmă, premierul ar putea fi un liant foarte bun între electoratul de dreapta, între categoriile profesionale foarte dinamice, care sunt secretul dezvoltării României în perioada următoare, pe de o parte, și, pe de altă parte, Partidul Democrat Liberal. Există șansa ca această sudură între PDL și electoratul de dreapta să se producă tocmai prin intermediul premierului, în măsura în care în perioada următoare la guvernare premierul va reuși să demonstreze că are capacitatea să gestioneze România, să gestioneze problemele ei și prin asta să demonstreze că merită să aibă încă un mandat de premier după 2012". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4531 secunde