"Sunt încântat că societatea civilă nu a amuțit la Constanța"

72

Articole de la același autor

Președintele Organizației Județene a PDL Constanța, senatorul Christian Gigi Chiru, a făcut, astăzi, o declarație de presă în care a susținut că este încântat că societatea civilă nu a amuțit în Constanța. 

"Sunt încântat că societatea civilă nu a amuțit la Constanța. Este de lăudat faptul ca la Constanta s-a auzit protestul împotriva proiectului Roșia Montană. Vocea constănțeanului se aude în continuare, chiar dacă anumiți indivizi fără scrupule încearcă să o estompeze. Dragii mei constănțeni, care ați ales ca ultimă soluție protestul în stradă, vă asigur că sunt alături de voi și că vă susțin demersurile și scandările. România nu este de vânzare. Trădătorii și mincinoșii trebuie să plătească, iar sănătatea românilor și mediul înconjurător trebuie protejate cu orice preț", a susținut Christian Gigi Chiru.

El a spus că și-ar fi dorit să fie alături de protestatari, însă a ales să îi susțină prin activitatea parlamentară, pentru a combate proiectele nocive pentru Constanța și pentru România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4857 secunde