Tătarii din România, solidari cu victimele recentelor inundații din Turcia

1829
"Solidaritate cu familiile victimelor recentelor inundații din Turcia", astfel și-a intitulat deputatul UDTTMR, Aledin Amet, declarația politică susținută, de curând, în Plenul Camerei Deputaților.
În intervenția sa, parlamentarul tătar a făcut referire la pagubele materiale produse de recentele inundații din Turcia, rememorând totodată și drama care a lovit poporul turc în august 1999, când țara a fost zguduită de un cutremur de 7,6 grade Celsius și zeci de mii de oameni au murit.
De data aceasta, un val de ploi a lovit Istanbulul și nord-vestul Turciei, înregistrându-se zeci de morți, dar pagube materiale considerabile.
În acest context, în numele etniei tătare pe care o reprezintă în Parlamentul României, deputatul Aledin Amet și-a manifestat solidaritatea cu poporul turc în astfel de situații.
"În calitate de reprezentant al comunității tătare din România, parte a lumii turcice, transmit familiilor victimelor compasiunea noastră. Am fost, suntem și vom fi sensibili față de astfel de probleme, oriunde s-au întâmplat, oriunde se întâmplă, oriunde se vor întâmpla", și-a încheiat deputatul tătar intervenția în Plenul Camerei Deputaților.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7493 secunde