Textul moțiunii de cenzură va fi făcut public pe 11 octombrie

2356
Textul moțiunii de cenzură a Opoziției va fi redactat și făcut public luni, 11 octombrie, a anunțat, la Palatul Parlamen-tului, președintele PNL, Crin Antonescu, potrivit Agerpres, citată de HotNews.ro.
"Am insistat asupra ideii că trebuie să grăbim acțiunile în vederea încercării de a înlocui actualul Guvern. În cursul acestei săptămâni, se va definitiva textul moțiunii de cenzură. Lunea viitoare (11 octombrie - n.r.) acesta (textul moțiunii de cenzură - n.r.) va fi redactat și făcut public", a spus Antonescu, ieri, după întâlnirea liderilor PSD, PC și PNL de la Parlament.
La rândul său, președintele PSD, Victor Ponta, a precizat că luni, 11 octombrie, liderii Opoziției se vor reîntâlni pentru a aproba textul moțiunii de cenzură, care va cuprinde și măsurile anticriză pe care guvernul de criză le va pune în aplicare.
"În ceea ce privește momentul de după moțiune, suntem hotărâți să mergem cu o propu-nere comună de guvern, un guvern de combatere a crizei", a spus Ponta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2802 secunde