Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Sorin Roșca Stănescu, care l-a acuzat că a primit mită

183
4
Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Sorin Roșca Stănescu, care l-a acuzat că a primit mită - 05sorinroscastanescund1381870392-1383584989.jpg
Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Sorin Roșca Stănescu, după ce senatorul PNL a declarat că președintele ar fi primit mită pentru susținerea proiectului minier de la Roșia Montană, transmite Mediafax.ro.

Soluția în acest proces urmează să o dea magistrații de la Judecătoria Sectorului 2. Instanța nu a stabilit, deocamdată, când va fi primul termen din dosar.

În plângerea înaintată de Traian Băsescu, se arată că "acuzațiile făcute de curând comportă o gravitate deosebită întrucât asociază persoana subsemnatului în calitate de demnitar public cu o activitate infracțională". "Este limpede că astfel de acuzații sunt de natură să creeze suspiciuni și insecuritate față de activitatea subsemnatului având urmări deosebit de dăunătoare pentru desfășurarea mandatului încredințat", se mai spune în plângere.

Șeful statului îi cere senatorului liberal despăgubiri modice în valoare de 100 de lei.

Sorin Roșca Stănescu a declarat, în repetate rânduri, faptul că Traian Băsescu ar fi primit mită de la Roșia Montana Gold Corporation.

"Evidența politicienilor mituiți, a unei bune părți, nu chiar a celor mai importanți, o are Corina Vințan, care a fost purtător de cuvânt în Ministerul de Externe, mâna dreaptă a lui Răzvan Ungureanu, care și-a făcut un ONG care are un contract cu Gold Corporation, care primește sume uriașe de bani care apoi, de la doamna Vințan, în baza unor contracte, sunt virate în beneficiul unor politicieni", a spus senatorul în cadrul unei emisiuni televizate.

Senatorul liberal a precizat că în această listă figurează și președintele țării, "care azi ține un discurs în favoarea proiectului Roșia Montană și cu două zile înainte de o afirmație de genul ăsta, crește, cineva cumpără acțiuni".

Guvernul a aprobat, pe 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minieră de la Roșia Montană, de către Roșia Montană Gold Corporation. Legea prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică și de interes național deosebit, mandatarea unor entități publice să aducă la îndeplinire unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană, modificarea unor acte normative privitoare la exproprieri și autorizații de construcție.

Inițiatorii proiectului sunt miniștrii Dan Șova, Rovana Plumb, Daniel Barbu și directorul ANRM Gheorghe Duțu.

Proiectul este în prezent la Comisia parlamentară specială, care este așteptată să dea un vot pe proiectul Guvernului. Deputații și senatorii au decis, în 22 octombrie, prelungirea până pe 10 noiembrie a termenului de depunere a raportului de către Comisia parlamentară Roșia Montană.

Din 1 septembrie, în Capitală și în mai multe orașe din țară, dar și peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roșia Montană.

În anul 2010, președintele l-a dat în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu, pentru "minciună și trucarea unor filmări", după mediatizarea unor imagini în care președintele părea că lovește un copil la un miting electoral din 2004. Traian Băsescu a câștigat procesul, în urma unei decizii a Curții de Apel București.


Comentează știrea

chaussures louboutin homme
23 noiembrie 2013
chaussures louboutin homme

Chaussures Christian Louboutin Pas Cher nettoyage des taches de sel sur vos bottes: Choisissez un endroit peu visible pour tester cette procédure sur votre suede pour s'assurer qu'il Christian Louboutin semelle rouge chaussures vente ne sera pas endommager le matériau. réplique Christian Louboutin commentaires site tremper un chiffon dans du vinaigre blanc et frottez doucement la chaussure. Laisser sécher a l'air. chaussures louboutin homme http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=chaussures louboutin homme

christian louboutin wikipedia
24 noiembrie 2013
christian louboutin wikipedia

Si une dame aime a renforcer sa collection de chaussures, mais ne peut pas se permettre d'acheter les bottes Christian Louboutin, elle peut aller pour les chaussures Louboutin magasins en ligne chrétiennes. christian louboutin wikipedia http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=christian louboutin wikipedia

vente chaussures
1 decembrie 2013
vente chaussures

J'ai été surpris quand j'ai découvert que l'intérieur est entierement doublé en peau de mouton! Je pensais que c'était juste un peu de garniture sur le dessus. La qualité en peau de mouton est doux et agréable, mais je ne pense que l'espece la plus supérieure. J'aime aussi cette nouvelle couleur africaine qui est la premiere fois que CL a produit. Ma seule critique contre ceux-ci est que le terrain est un peu plus forte que ce que je préférerais. Je pense que si elles ont été effectuées dans 120 hauteur, puis ils etre parfait. Apres une heure de les porter, mes mollets commencent a faire mal parce que je sens que je debout toujours sur mes pointe des pieds. C'était bizarre en ce sens qu'ils ont fait appel a moi, mais il manquait quelque chose que je regrette, ces jours-ci me semble etre tres pointilleux sur mes achats lol. J'aime la couleur et j'adore cuir verni CL, mais le talon regardé le match avec les cristaux a la fin qui donne l'illusion d'un talon stumpier courte. J'ai aussi eu un probleme avec le robinet de talon clair qui est plus difficile a remplacer. Au moins, ils vous donnent un de rechange de la bonne taille, contrairement a mes CL Bambous qui ont eu un véritable échec! Quoi qu'il en soit, j'ai pu accrocher ces rabais de 50% a partir de NAP, sinon il n'y aucun moyen que je payer le plein prix pour eux. vente chaussures http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=vente chaussures

asics gel cayano
2 decembrie 2013
asics gel cayano

Alle Preise sind H Eine Verantwortung f die Richtigkeit dieser H kann von uns nicht werden. Falls Sie einen Preisunterschied bemerken sollten, bitten wir Sie uns hier zu informieren. Wir weisen dann den entsprechenden H auf den Umstand hin. Technische Angaben zu den einzelnen Produkten werden ebenfalls von Dritten zur Verf gestellt. Trotz aller Bem um die Richtigkeit aller Produktdaten k wir hierf ebenfalls keine Haftung Beurteilungen von Produkten oder Shops werden in der Regel von den K verfasst. Sie spiegeln nicht unsere Meinung wieder. Daher k wir auch hierf weder Verantwortung noch Haftung asics gel cayano http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=asics gel cayano

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.9366 secunde