UDTR organizează simpozionul "Femeia Turcă din Balcani"

419
Uniunea Democrată Turcă din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, organizează, în perioada 8-10 iunie, cea de-a șasea ediție a Simpozionului Internațional "Femeia Turcă din Balcani". Simpozionul este organizat de comisia de femei din cadrul UDTR și își va deschide lucrările mâine, la orele 11.00, la Hotelul TEN din Constanța. 
Peste 100 de femei de naționalitate turcă din România, Turcia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Macedonia și din Kosovo vor dezbate în cadrul simpozionului teme precum "Rolul femeii în politică și ascensiunea în viața socială", "Activitățile și puterea de decizie a femeii turce", "Femeia și religia", "Femeia și familia, statutul femeii și responsabilitățile acesteia". Cu privire la această inițiativă, președintele comisiei de femei a UDTR și coordonatorul proiectului, Amet Melek, a declarat: "Simpozionul Internațional «Femeia Turcă din Balcani» este unul dintre proiectele de mare amploare organizate de comisia noastră, care reunește invitați din toate țările balcanice și nu numai. În acest an, am invitat și reprezentanți ai misiunilor diplomatice la București și consuli generali acreditați la Constanța, pentru a certifica din nou faptul că etnicii turci din România reprezintă o comunitate deschisă, dornică să își promoveze cultura, dar și modelul interetnic dobrogean, nu numai în România, ci și în afara granițelor ei". 
În deschiderea lucrărilor simpozionului, va fi vernisată și o expoziție de țesături și broderii păstrate în lăzile de zestre ale femeilor de etnie turcă, unele cu o vechime de peste 100 de ani. La eveniment, sunt așteptați să participe președintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, dar și diplomați. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3666 secunde