Publicația on-line Gazeta de Năvodari a postat un material în care vorbește despre modul în care primarul orașului, Nicolae Matei, a abordat problema amplasării unui centru de deșeuri în localitate.
Astfel, spune Gazeta, pe tot parcursul mandatului, primarul Matei s-a confruntat cu numeroase piedici venite din partea omului de afaceri italian Roberto Vincentelli, care dorea să construiască la Năvodari un depozit de deșeuri industriale. Prin această construcție, viitorul Năvodariului ar fi fost compromis, iar copiii ar fi fost nevoiți să suporte consecințele "unei astfel de afaceri criminale pentru oameni, mediu, litoral".
Construcția, înaltă de 100 metri și situată la doar un kilometru de zona locuită a orașului Năvodari, a fost oprită, într-un sfârșit, de primarul Nicolae Matei prin toate demersurile legale necesare. Matei a avut susținerea năvodărenilor, care au spus NU, prin referendum construcției, drept pentru care primarul s-a opus categoric să semneze autorizația de construcție.
"Mai bine îmi tai o mână decât să semnez autorizația de construcție a centrului de deșeuri periculoase la Năvodari", a spus primarul Nicolae Matei, în repetate rânduri.
Deși, de-a lungul celor patru ani de mandat, primarul a avut parte de amenințări, presiuni și multe alte necazuri, mereu a avut de transmis un singur mesaj pentru locuitorii orașului Năvodari: "Nu-mi voi bate joc de orașul Năvodari, orașul care m-a făcut primar, niciodată".