Unicat în România! Toți copiii comunei Peștera au primit în dar câte o bicicletă

6417
127

Articole de la același autor

Eveniment de excepție în comuna Peștera, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, acolo unde primarul independent Valentin Vrabie continuă să uimească cu acțiunile sale pozitive în folosul celor care l-au trimis "să muncească pentru ei", așa cum îi place edilului să spună.

În cursul zilei de ieri, copiii comunei Peștera care frecventează cursurile grădiniței sau a școlii din localitate s-au adunat în parcul din fața primăriei, la invitația primarului Valentin Vrabie și a consilierilor locali. Micii sărbătoriți au fost primiți într-o atmosferă magică, plină de surprize, cu multe jocuri, baloane, personaje de poveste și un tort uriaș. Aranjate frumos de aleșii locali, 500 de biciclete îi așteptau, însă mulți dintre cei mici încă nu știau ce surpriză urmează.

În zi de sărbătoare, până la începerea distracției pentru copii, preotul localității a ținut o slujbă de sfințire a bicicletelor, pentru ca noile mijloace de transport, dar și stăpânii lor să fie feriți de rele.

A urmat imensa bucurie pe care numai copiii o pot exprima atunci când primesc ceva ce-și doresc și la care mulți nici măcar nu pot visa, astfel că toți cei 500 de școlari și preșcolari prezenți au primit în dar câte o bicicletă.

Deși auziseră câte ceva, dar nu știau sigur despre ce daruri este vorba, până și părinții celor mici au rămas muți de uimire și de admirație.

"Nici nu-mi pot exprima în cuvinte bucuria, așa surpriză ne-a făcut domnul primar. Știam că se vor da daruri, însă nu știam că vor primi biciclete. Este ceva de neimaginat, ceva ce numai primarul nostru putea să facă. Sunt pur și simplu uimită și fericită pentru că, niciodată, nu aș fi putut să le cumpăr celor doi copii ai mei biciclete. De fapt, nu aș fi putut cumpăra nici măcar una, iar acum vom avea în curte două, câte una pentru fiecare", a spus una dintre mămicile prezente la eveniment.

Ulterior, toți copiii au participat la un frumos spectacol și au fost serviți cu tort și sucuri.

O investiție de 100.000 lei

"Chiar dacă traversăm o perioadă de criză, în care proiectele se realizează din ce în ce mai greu, din cauza lipsei resurselor financiare, administrația locală din comuna Peștera demonstrează că se pot face lucruri de calitate chiar și în aceste condiții. Pentru că sănătatea este cea mai importantă, astăzi îi învățăm pe copii să facă mișcare. Principala datorie a noastră este să avem grijă de copiii noștri, oferindu-le un cadru edu-cațional adecvat, oferindu-le afecțiune și mai mult din timpul nostru, pentru ca ei să crească sănătoși și fericiți. Să nu uităm că ei reprezintă viitorul națiunii noastre și că de felul în care avem grijă de copii depinde acest viitor", a spus primarul Valentin Vrabie.

El a adăugat că toată investiția se ridică la 100.000 lei, din care 30.000 lei de la bugetul local, restul fiind din sponsorizări.

În altă ordine de idei, primarul a recunoscut că nu a avut niciodată o bicicletă, un lucru pe care și l-a dorit extrem de mult în copilărie.

"Nu am avut niciodată bicicletă. A fost un lucru pe care mi l-am dorit când eram mic, însă situația materială nu a permis. Astăzi, mă simt împlinit, pentru că știu că visul meu din copilărie a devenit o realitate pentru acești copii. Și, ca să fiu în linie cu ei, să știți că mi-am luat și eu o bicicletă, prima mea bicicletă", a spus primarul Valentin Vrabie.

Educația copiilor, principala prioritate

Reamintim că, încă de la începutul mandatului său, primarul Valentin Vrabie a consi-derat educația copiilor principala sa prioritate. Proiectul "Investim în educație pentru viitorul copiilor din Peștera" a fost implementat de-a lungul anilor pas cu pas.

În acest sens, toate unitățile de învățământ din comună au fost reabilitate și modernizate, funcționând astăzi la cele mai înalte stan-darde, iar în anul 2010, a fost inaugurată una din cele mai moderne școli din județul Constanța. Pentru că actul educațional este susținut inclusiv prin acordarea de rechizite școlare la începutul fiecărui an școlar, dar și de burse tuturor elevilor de liceu, abandonul școlar în această comunitate este zero. În plus, localitatea a fost adaptată la nivelul unui oraș în ceea ce privește comunicarea, comuna Peștera și satele aferente fiind racordate gratuit la internet și fibră optică, astfel încât elevii, dar și părinții acestora să aibă acces permanent la informație. Desigur că fără cooperarea existentă între administrația publică locală și repre-zentanții instituțiilor de învățământ toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile, astfel că toate cadrele didactice care predau la școlile din comună beneficiază de facilitatea decontării integrale a abonamentelor de transport.

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea pe site-ul www.cugetliber.ro. 

Comentează știrea

127 comentarii. Pagina 13 din 13. Click pe pagina dorită : 1 ...12 13 
EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: Respect
Adăugat de : Artur, 2 iunie 2014
il cunosc pe acest OM de 4 ani de zile...si ceea ce realizeaza el in acea comuna depaseste orice activitate a unui primar...Bravo lui,respect si...
EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: frumos
Adăugat de : foarte, 2 iunie 2014
FELICITARIII !!!Ma mut in Comuna Pestera

Răspuns la: primaria cta
Adăugat de : cetatean, 3 iunie 2014
sa candideze la sefia CJC il vom alege cu totii
EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

127 comentarii. Pagina 13 din 13. Click pe pagina dorită : 1 ...12 13 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5688 secunde