USL va asigura cvorumul în Parlament la legile necesare MCV
Articole de la același autor
"Pentru MCV după ce demonstrăm din nou că ei nu au majoritate și că nu sunt interesați și că o fac de rușine pe doamna Macovei în fiecare zi a vieții lor, trimitem câte voturi trebuie ca să nu facem de rușine toată țara", a spus Antonescu, într-o conferință comună a liderilor USL.
La rândul său, președintele PSD, Victor Ponta, a amintit că Opoziția a făcut un gest politic și cu ocazia votului privind ridicarea imunității deputatului Mihail Boldea.
"Așa cum am procedat și în cazul Boldea, când am văzut că ei nu sunt în stare și, de fapt, nu sunt majoritate și era nevoie de un gest politic, ați văzut că l-am făcut. Fără noi, nu erau în stare să dea avizul de arestare pentru Boldea, dar trebuie să se hotărască și ei. Ori sunt majoritate, ori nu sunt majoritate", a spus Victor Ponta.
Președintele Traian Băsescu a adresat, duminică, o scrisoare președinților celor două camere ale Parlamentului, cerându-le să acorde o atenție deosebită în adoptarea unor proiecte de lege de care depinde îndeplinirea de către România a condiționalităților și recomandărilor prevăzute în ultimul raport de țară privind progresele în domeniul Justiției și combaterii corupției.