Concurs Viceprimarul-exclus Florin Chelaru își așteaptă verdictul de la Delegația Permanentă a PNL

2091

Articole de la același autor

În cadrul Biroului Politic Județean al PNL Constanța de joi, liberalii constănțeni au decis, în unanimitate, aprobarea propunerii venite din partea Filialei PNL Năvodari de excludere din partid a viceprimarului Florin Chelaru și a consilierului Cristian Popescu.
Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, a declarat că a fost o premieră aprobarea în unanimitate a unei decizii de acest tip. "De obicei, noi nu facem exclu-deri. Și a fost pentru prima dată când Biroul Politic Județean a fost de acord în unanimitate. Personal, am avut discuții cu cei doi. Mi-au spus că se vor conforma și vor fi alături de echipă și vor respecta statutul și deciziile Biroului Politic Local. Dar nu a fost așa. Am depus toate eforturile să îi facem să înțeleagă, dar probabil au făcut-o intenționat. Au promis că se schimbă și, apoi, au continuat atacurile și acuzațiile în presă", a explicat Dragomir.
Gheorghe Dragomir a mai precizat că mandatul lui Cristian Popescu a încetat de drept. În cazul lui Florin Chelaru, propunerea de excludere a fost înaintată Delegației Permanente (DP) care se va pronunța asupra ei în următoarea ședință. Întrucât viceprimarul orașului Năvodari este membru al DP, nu poate fi exclus fără aprobarea acestui for.
Și liderul liberalilor din Năvodari, Jean Paul Tucan, a declarat că regretă această situație însă cei doi au continuat "relația lor specială cu PSD".
Tucan a mai precizat că, în locul lui Cristian Popescu, va veni Dan Dumitrescu, care trebuie să fie validat în viitoarea ședință a Consiliului Local Năvodari. Tucan a mai afirmat că liberalii din Năvodari au trimis o scrisoare și Primăriei Năvodari pentru a-i înștiința despre noua situație existentă și au informat și Prefectura Constanța în acest caz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Martie 2010
Stire din Sport : Popeye, să închizi poarta!
Pagina a fost generata in 0.49 secunde