Klaus Iohannis:

"Votul prin corespondență, dovadă de maturizare a clasei politice"

159
1
< 1 min citire
Președintele Klaus Iohannis a declarat, la întâlnirea cu comunita-tea de români din SUA, că asigurarea votului prin corespondență la alegerile din 2016 va fi o dovadă de maturizare a clasei politice românești.
Șeful statului a subliniat și că votul prin corespondență este un proiect la care ține în mod special, nu din rațiuni politice, ci ca exemplu al unei relații corecte între stat și cetățean în garantarea unui drept fundamental, a dreptului la vot.
"Asigurarea cadrului legal și a condițiilor necesare pentru ca în 2016 românii din străinătate să poată vota, pentru prima dată, prin corespondență va fi o dovadă de maturizare a clasei politice românești", a spus Iohannis, la întâlnirea cu comunitatea de români din New York, organizată la Consulatul României.
El a subliniat și că procesul de recunoaștere a diplomelor și de echivalare a studiilor nu ar trebui să mai întârzie.
Printre altele, el a precizat că, în perioada următoare, dar și pe termen lung, va avea în atenție statul de drept, educația și o legislație mai simplă, subliniind că își dorește ca România să devină un exemplu de democrație și de funcționare corectă a instituțiilor publice. 

Comentează știrea

eba
28 septembrie 2015
corespondenta a la basinosi

Votul prin coresp va fi o si mai mare sursa de fraudare din partea pdl-pnl in diaspora.Cum sa votat la paris a fost muncuiuna fata de ce urmeaza sa faca pdl-pnl

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0434 secunde