Concurs Boala celor care suferă toată viața de dureri

409
Boala celor care suferă toată viața de dureri - fibromialgia-1308241227.jpg

Articole de la același autor

Sunt persoane care se plâng mereu de dureri. Ba că le dor mușchii, ba acuză migrene groaznice, ba că sunt obosite și totuși nu se pot odihni. Cu toate acestea, investigațiile medicale nu scot la iveală nicio cauză a durerilor.
Nu înseamnă, însă, că nu sunt bolnave. Potrivit medicilor, cel mai probabil suferă de fibromialgie.
Această afecțiune este prezen-tă la aproximativ 4% din populație și în special la femei. Apare între vârstele 30-50 de ani și se manifestă prin durere difuză, gene-ralizată, oboseală, anxietate și depresie.
Cei care suferă de fibromialgie se plâng de dureri "din creștet până în tălpi" și descriu senzațiile ca pe niște arsuri sau junghiuri. Nu ar putea să spună exact unde îi doare și nici perioadele. De altfel, durerile sunt permanente și au intensități ce variază în funcție de momentul zilei și de efortul depus. Mulți suferinzi acuză și amorțeli sau furnicături în brațe, constipație, diaree, balonări sau tulburări de memorie și atenție.
Cu toate acestea, în momentul prezentării la medic, analizele și investigațiile amănunțite nu evidențiază nicio cauză fizică ce ar putea fi responsabilă de dureri, nicio afecțiune și nicio leziune. De aceea, persoanele care acuză aceste dureri sunt considerate, în general, ipohondre. Specialiștii susțin însă că sunt într-adevăr bolnave, iar boala lor, fibromialgia, este de origine neurosenzorială, ce apare ca urmare a anomaliilor sistemului nervos central în procesarea durerii.

Nu există tratament
Fibromialgia nu are tratament. În mare parte, pentru că și la ora ac-tuală cauzele care duc la dezvol-tarea bolii sunt necunoscute. De aceea, terapia indicată este multi-disciplinară și cuprinde meditație, terapie fizică, psihoterapie.
Se pot administra, însă, medica-mente din clasa analgezicelor și antiinflamatoarelor pentru diminu-area durerii, dar și antidepresive pentru ameliorarea tulburărilor de somn.
Pentru că este o afecțiune a cărei origine este la nivelul sistemului nervos central, ajutorul psihologic este esențial. Pacienții sunt ajutați să-și controleze stresul (un factor principal de declanșare a afecțiunii) și să-și gestioneze activitățile zilnice.
Bineînțeles, precum și în alte afecțiuni, este importantă și viziunea asupra alimentației. Meniul zilnic trebuie să cuprindă produse precum susan, soia, in, migdale, cunoscute pentru diminuarea oboselii și îmbunătățirea somnului. În schimb, trebuie evitate cafeaua și alcoolul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.616 secunde