Concurs CS Eforie încă nu știe dacă se va înscrie în Liga a III-a

623
CS Eforie încă nu știe dacă se va înscrie în Liga a III-a - cseforie-1308241022.jpg

Articole recomandate

CS Eforie rămâne peste puțin timp fără jucători și antrenor și nu știe dacă se va înscrie în Liga a III-a. Aflat în căutarea banilor care să-i permită clubului activarea în sezonul 2011 / 2012 al Ligii a III-a la fotbal, președintele lui CS Eforie, Alberty Bașchir, a declarat, pentru "Cuget Liber", că, până în prezent, s-au strâns în jur de 50.000 de lei, însă, dacă, în final, suma acumulată va fi insuficientă, echipa nu va fi înscrisă în campionat.

"Dacă nu vom avea siguranța că vom primi bani la timp, nu vom continua. Nu vrem să mai pățim ca sezonul trecut, când efectiv ne-am chinuit. Ar fi păcat ca județul Con-stanța să rămână fără echipă în Liga a III-a, după ce Callatis a promovat, iar CS Peștera a ratat barajul de promovare, însă asta e situația. Ur-mând modelul Farul, am contactat mai multe firme din Eforie pentru a ne ajuta. Semnalele sunt pozitive, iar începutul promițător. S-au strâns deja 40.000 - 50.000 lei, iar în 15 zile vom ști pe ce drum o apucăm. Dacă, până la 1 iulie, vom face rost de 150.000 de lei, chemăm jucătorii să discutăm contractele", ne-a spus Bașchir.

Dată fiind situația financiară precară a clubului din campionatul trecut, CS Eforie le-a întocmit marii majorități a jucătorilor contracte pe un an, care expiră pe 30 iunie, la fel ca și înțelegerea antrenorului Gabriel Șimu. Doar doi fotbaliști, Paraschiv și Dragomir, aparțin în continuare de club, primul mai având contract patru ani, iar celălalt încă un an.

"Noi îl vrem pe Șimu în continuare. Dacă vom continua activitatea, la el nu va fi problemă, îi vom prelungi contractul. Băieților le-am explicat care e situația și le-am spus că sunt liberi să-și caute echipe. Dacă, însă, vom rezolva situația banilor, vom discuta cu fiecare pentru a continua împreună, însă tot pe câte un an, pentru că acestea sunt posibilitățile", ne-a mai declarat Bașchir.

Președintele lui CS Eforie a infirmat zvonurile cum că echipa sa nu s-a prezentat la meciul din ultima etapă, din deplasare, cu CSM Rm. Sărat, pentru a le facilita gazdelor rămânerea în Liga a III-a.

"CSM Rm. Sărat se salvase cu o etapă înainte, așa că această ipoteză cade. Noi am plecat la meci, dar la Hârșova ni s-a defectat auto-carul și nu am putut continua drumul. Am informat imediat, am luat și dovadă de la Poliție și vom contesta amenda de 5.000 de lei primită de la Federație", a spus Bașchir.

Marian BOCAI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.504 secunde