Bulimia - o boală care debutează în adolescență și necesită ani buni pentru a fi tratată

546
Bulimia - o boală care debutează în adolescență și necesită ani buni pentru a fi tratată - be214a29320a8dd5eefd7dd057c00a12.jpg
Tulburare de alimentație, bulimia afectează aproximativ 3% din populație, în special femei. Pentru persoanele bolnave, orice masă este urmată de un sentiment de rușine, vinovăție și frică de îngrășare, de unde și vărsăturile provocate. Tratamentul presupune, în primul rând, consultație psihologică și supravegherea alimentației.

Bulimia nervoasă se manifestă, după cum a precizat psihologul Raluca Stăncescu, pentru pagina medicală.ro, prin episoade de mâncat compulsiv (sunt ingerate cantități mari de alimente, într-un perioadă relativ scurtă de timp), urmate de vărsături autoprovocate, abuz de laxative sau diuretice, clisme sau alte medicamente. "Mâncatul compulsiv și com-portamentele compensatorii apar, în medie, de cel puțin două ori pe săptă-mână, timp de trei luni", a mai afirmat psihologul, referitor la condițiile în care o pacientă este diagnosticată cu această afecțiune. De astfel, trebuie făcută distincția între bulimia nervoasă și tulburarea de mâncat compulsiv - cea din urmă nu este însoțită de epi-soadele de vărsături autoprovocate.
Medicii nu au reușit să stabilească exact motivele care stau la baza apariției bolii, dar cred că are legătură cu influențele sociale - necesitatea de a se încadra într-un tipar, instabilitatea emoțională, alegerea unor modele "perfecte", influența evenimentelor stresante din viața de zi cu zi. Potrivit specialistului, bulimia debutează în adolescența târzie sau în tinerețe, în special la femei - aproximativ 3% dintre reprezentantele sexului frumos sunt diagnosticate cu bulimie. Poate fi depistată însă și la bărbați - la fiecare zece femei, este diagnosticat și un bărbat. Sunt predispuse la a dezvolta boala persoanele cu anumite profesii care necesită o constituție fizică subțire, precum balerinele, manechi-nele sau gimnaștii.

Deschide drumul pentru alte boli
Dincolo de efectele asupra greutății corporale, bulimia duce la apariția a numeroase alte boli. "Pot apărea dereglări ale ciclului menstrual - deseori, aceste probleme dispar odată cu restabilirea unui regim alimentar corect și eliminarea obiceiului de provocare a vărsăturilor, fără a fi necesar tratament medicamentos. Vărsăturilor autoprovocate conduc la distrugerea smalțului dentar, în special a dinților frontali. La unele per-soane, glandele salivare pot fi mărite semnificativ. Abuzul de laxative poate da dependență", a arătat dr. Raluca Stăncescu. Cele mai severe complicații sunt ruptura gastrică și aritmiile cardiace și pot fi fatale.
Boala este deseori însoțită de simptome depresive, tulburări afective sau tulburări anxioase. Dependența de substanțe, precum alcool sau stimulente, apare la aproximativ 30% dintre persoanele cu bulimie, fiind adesea o tentativă de control al greutății.

Terapia psihologică este esențială
Tratamentul începe, în primul rând, cu un consult psihologic, prilej cu care medicul va încerca să elimine episoa-dele de mâncat compulsiv și mersul frecvent la toaletă după, dar și să identifice și să schimbe ideile legate de alimentație, de forma și greutatea corporală și de obsesia de a slăbi. Totodată, pacientul trebuie să învețe să aibă încredere în sine, să-și gestioneze emoțiile și să-i crească stima de sine. Vor fi tratate, de asemenea, afecțiunile asociate, precum depresia, anxietatea, tulburările de personalitate sau bolile de natură fizică. În cele mai multe cazuri se impune administrarea de antidepresive.
Pacientul va urma și un program de consiliere nutrițională, pentru a fi educat cât și cum să mănânce și pentru a nu-și face rău, dar și pentru a-și menține greutatea corporală. Potrivit medicilor, tulburările de alimentație sunt greu de tratat, întrucât necesită luni și chiar ani de zile. Pacienții se descurajează pe parcurs, au loc recăderi și din acest motiv este indicat și tratamentul medicamentos. Cu cât terapia este începută mai din vreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.855 secunde