Ce înseamnă igiena dentară pentru gravide

278
Ce înseamnă igiena dentară pentru gravide - f8e53d3d3593839e999ec5ade5ee5b5f.jpg
Gravidele trebuie să aibă foarte mare grijă de sănătatea dinților, căci, spun specialiștii, pe perioada sarcinii organismul are un risc mai mare de apariție a unor complicații infecțioase, din cauza modificărilor hormonale. Gingivitele sau alte afecțiuni dentare ce pot apărea nu o afectează doar pe mamă, ci se răsfrâng și asupra sănătății fătului.
Femeile însărcinate trebuie să-și anunțe dentistul cu privire la starea lor, chiar dacă merg doar pentru un control de rutină. Ca o măsură de precauție, este recomandat ca tratamentele stomatologice să fie evitate în primele două trimestre de sarcină. Această perioadă este considerată ca fiind critică în dezvoltarea fătului, motiv pentru care se impune evitarea a orice poate avea un efect potențial periculos. Dacă însă situația o cere, tratamentul stomatologic - dar fără administrare de anestezice sau antibiotice - poate fi administrat după al doilea trimestru de sarcină. Intervențiile stomatologice vor fi însă amânate până după sarcină - căci este necesară administrarea unor sedative și medicamente care pot trece cu ușurință în circulația sangvină fetală.
La fel, fără radiografii dentare sau generale pe durata sarcinii. Ele pot duce la apariția malformațiilor congenitale, chiar dacă la ora actuală efectele lor sunt semnificativ reduse comparativ cu deceniile trecute.
Deși nu este indicat să urmeze tratamente stomatologice, nu înseamnă că gravidele trebuie să-i ocolească pe dentiști. Din contră, este bine să se meargă periodic la consult, întrucât în timpul sarcinii pot să apară infecții gingivale și afecțiuni ale dinților.
Pentru a preveni apariția afecțiunilor, stomatologii recomandă luarea câtorva măsuri. Astfel, dacă femeile însărcinate au grețuri matinale în momentul periajului zilnic, se impune schimbarea pastei de dinți cu una fără miros și aromă. După periaj, este bine să fie clătită gura cu apă cu bicarbonat de sodiu sau apă de gură, după periaj, după vărsături sau dacă gravida simte un gust ciudat.
Dieta este, de asemenea, importantă, pentru menținerea sănătății orale: gravidele trebuie să evite gustările dulci, în ciuda poftelor caracteristice sarcinii (pentru a nu dezvolta carii), trebuie să aibă o alimentație bogată în lactate (mugurii dentari apar la făt încă din a treia lună de sarcină, așa că au nevoie de calciu).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2033 secunde