Frecvent întâlnite la copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 2 ani, convulsiile febrile apar atunci când febra crește peste 38 de grade. În timpul unei convulsii febrile, copilul se agită, tremură, ochii i se mișcă alea-toriu, e posibil să nu fie conștient și să geamă. Acest tip de convulsie durează, de obicei, câteva minute, dar în cazuri rare poate dura și până la 15 minute.
"Deși pot fi înspăimântătoare, convulsiile febrile iau sfârșit, de obicei, fără tratament și nu provoacă alte probleme de sănătate. Convulsiile febrile sunt acele convulsii apărute la sugar și copilul mic în contextul unei boli acute febrile de cauză exterioară sistemului nervos. De cele mai multe ori, febra se datorează unor infecții de căi respiratorii superioare, cum ar fi rino-faringita, infecții digestive - enterocolita, boli eruptive - rujeola, dar pot să apară și după vaccinare.
Părinții trebuie să se asigure că respirația copilului este normală. Orice modificare a acesteia reprezintă o urgență medicală, iar copilul trebuie dus de urgență la spital.
Prevenirea acestor convulsii este în strânsă dependență cu febra și cu afecțiunile care o provoacă. Așadar, tratamentul de primă instanță este scăderea febrei", a explicat dr. Gherghina Rizea, medic primar pediatrie.