Cu țigara în gură de mici. Ce efecte devastatoare are fumatul în adolescență

166
Cu țigara în gură de mici.  Ce efecte devastatoare  are fumatul  în adolescență - cutigara-1444663619.jpg

Articole de la același autor

Conform unui raport al OMS, circa 30% din tinerii cu vârste cuprinse între 15-18 ani sunt fumători, iar numărul tinerilor care fumează a crescut în ultimul timp.

Adolescenții încep să fumeze din diverse motive: dorința de a experimenta, pentru a-i imita pe adulți, asociind fumatul cu o mare libertate și cu o dovadă de putere, cu impresia că fumatul este cool, din revoltă față de părinți sau societate.

Deși efectele cele mai grave ale consumului de tutun se fac simțite după câteva decenii, există și efecte imediate ale fumatului și anume dependența de nicotină, aceasta având practic o importanță majoră în dezvoltarea viitorului fumător.

Trebuie subliniat de asemenea că fumatul din adolescență înainte ca organismul să își fi încheiat procesul de creștere are efect nefast asupra plămânilor. De asemenea, fumatul mamelor în timpul sarcinii are efect negativ asupra fătului.

Având în vedere că prevalența bolilor pulmonare induse de fumat, cancerul pulmonar și bronhopneu-mopatia cronică obstructivă, este în creștere trebuie tras un semnal de alarmă cu privire la fumatul, de la vârste fragede, al adolescenților.

Măsurile care trebuie luate sunt în primul rând cele de familie. Dacă părinții sunt fumători ei vor trebui să dea un exemplu pozitiv copiilor și vor trebui să se lase de fumat și de asemenea trebuie purtat un dialog cu copiii în care să li se explice efectele nefaste ale fumatului asupra sănătății și beneficiile pe care le vor obține dacă vor renunța la fumat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Septembrie 2015
Stire din Sănătate : Boala care distruge viața fumătorilor
Pagina a fost generata in 1.6095 secunde