Dependența care poate ucide. Cum pot fi ajutați pacienții

198
Dependența care poate ucide. Cum pot fi ajutați pacienții - dependentaveraenikopallpneumolog-1442515836.jpg

Articole de la același autor

Fumatul reprezintă o boală cronică, și anume dependența de nicotină. Prin urmare, poate fi tratată cu succes cu ajutorul medicului pneumolog și al psihologului, dacă pacientul se adre-sează acestora în timp util, până să se pricopsească cu boli de plămâni sau chiar cancer pulmonar.

Dr. Vera Eniko Pall, medic pneumolog în cadrul cabinetului "Verasante", atrage atenția că "a te lăsa de fumat este greu, dar nu imposibil. Cei care se apucă de fumat nu trebuie să trăiască cu iluzia că se pot lăsa oricând. Când nu fumează pentru o perioadă de timp, se simt agitați, transpiră excesiv, le lipsește puterea de concentrare, sunt irascibili. Nu înseamnă însă că nu se pot lăsa de fumat. Trebuie, înainte de toate, să aibă voință. Mai mult, pot primi ajutor din partea specialiștilor, pneumologi și psihologi, fiind sprijiniți cu medicamente și sfaturi.

Tratamentul durează două luni. Pacientul vine din două în două săptămâni, pentru a-i fi evaluată starea generală și eventualele simptome de sevraj și pentru a-și primi tratamentul. Este la fel ca în cazul oricărei boli cronice: dacă se urmează sfatul medicului, nu se agravează", a arătat dr. Pall. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Septembrie 2015
Stire din Sănătate : Boala care distruge viața fumătorilor
Pagina a fost generata in 1.3597 secunde