Cum să învingeţi zilele toride de vară! Urmaţi sfaturile medicilor

532
Cum să învingeţi zilele toride de vară! Urmaţi sfaturile medicilor - caldura-1628434969.jpg

Articole de la același autor

În această perioadă toridă din vară, specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11.00 şi 18,00. În plus, în acest interval de caniculă este indicat să se consume zilnic un litru şi jumătate - doi litri de apă, fără să apară senzaţia de sete.

Indiferent că vă este sete sau nu, este necesar un pahar de apă sau echivalentul acestuia, la fiecare 15 - 20 de minute. De asemenea, medicii recomandă consumul în fiecare zi a cât mai multor fructe şi legume proaspete - pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă.

Atenţie! Trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. În acelaşi timp, este recomandat să se evite băuturile cu un conţinut ridicat de cafeină, cum sunt cafeaua, ceaiul, cola, sau de zahăr - sucuri răcoritoare carbogazoase, deoarece acestea sunt diuretice.

În cazul în care este necesară expunerea la soare în orele amiezii, trebuie folosită o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Nu este recomandat să se facă sport, grădinărit, în această perioadă. Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă prespitaliceşti activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse.

Totodată, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare - asigurarea stocurilor de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/ agravate de caniculă, funcţionalitatea generatoarelor de rezervă, asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităţilor sanitare.

Principalele manifestări, în caz de temperaturi ridicate sunt: starea de rău general, oboseala, febra, tegumentele uscate, pierderea cunoştinţei, tensiunea arterială scăzută. La acestea se adaugă crampele musculare la nivelul membrelor superioare şi inferioare, tulburările de ritm cardiac sau în cazuri grave, infarctul miocardic acut. De asemenea, în astfel de situaţii pot apărea insomniile, care pot fi cauzate de scăderea melatoninei din creier, determinând apatia sau starea de nervozitate. Totodată, expunerea prelungită la radiaţiile solare asociată cu transpiraţia poate conduce la apariţia pe piele a unor bubiţe roşii, cunoscute sub denumirea de dermatită actinică.

Sfatul medicilor este să aveţi grijă de voi şi atunci când călătoriţi cu maşinile, pentru că acestea se pot încălzi rapid până la temperaturi periculoase, chiar dacă lăsaţi un geam întredeschis. Deşi orice persoană care rămâne mult timp într-o maşină parcată se află în pericol de a dezvolta boli provocate de căldură, copiii sunt, în special, predispuşi la şoc termic, întrucât temperatura lor corporală creşte de trei până la cinci ori mai mult decât în cazul unui adult.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4867 secunde