Revolta constănțenilor

Dezastrul din Pediatria Spitalului Județean: "Cum să mori din cauza unei răceli?"

1558
7

Articole de la același autor

Peste 50 de mămici nemulțumite de starea jalnică a Secției de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Constanța s-au strâns, sâmbătă, lângă troița de lângă spital, pentru a-i comemora pe bebelușii care au plecat mult prea repede dintre noi din cauza condițiilor din spital, spunând că vor organiza și acțiuni ample de protest dacă nu se vor lua măsuri și nu se va reabilita

în cel mai scurt timp secția.

Deși și-au anunțat participarea în jur de 300 de mămici, ploaia de afară le-a împiedicat pe multe să ajungă. Mamele au aprins lumânări pentru bebelușii care și-au pierdut viețile și au spus, cu durere și lacrimi, că nu vor să mai treacă și alți părinți prin astfel de experiențe. Printre mămicile prezente, s-a aflat și Oana Borzea, mama lui David-Nicolas, un băiețel de numai cinci luni, care a murit în urmă cu două săptămâni în spital. Aceasta a spus că cel mic se simțea rău, tușea, avea probleme cu respirația și 15-20 de scaune pe zi și a mers cu el la spital. "Vrem să începem să schimbăm ceva și vreau ca toată lumea să-și spună povestea, pentru că altfel nu vom reuși să schimbăm ceva. Eu sunt sigură că îngerașul meu o să-mi aducă un copilaș și că prin el o să mi se ducă durerea aceasta. Nu aș veni niciodată să nasc în spitalul acesta, de aceea nu am născut nici prima oară aici, pentru că am văzut condițiile, însă, vrei nu vrei, tot aici ajungi. Cum să mori din cauza unei răceli? E imposibil așa ceva! Eu cred că au promis reabilitarea Secției de Pediatrie doar pentru a nu merge noi mai departe și a nu strica imaginea spitalului. Nu credem nimic până nu vor începe lucrările. Dacă într-adevăr va începe această reabilitare, noi îi mulțumim domnului ministru", a mărturisit Oana Borzea.

Durere fără margini și întrebări fără răspuns

Bunica copilului a spus că nu se va opri până nu va ști cum a fost posibil ca nepotul ei să moară dintr-o simplă răceală și va face toate demersurile necesare pentru a primi răspunsuri la întrebările care o macină. "Cel mic a avut o operație foarte grea, la București, la Spitalul "Marie Curie", care a ieșit perfect, iar acum cum să acceptăm că a murit la Spitalul Județean dintr-o răceală? Nu pot să accept așa ceva. Eu nu sunt medic, dar voi face toate demersurile să primesc răspuns la această întrebare. Faptul că s-a promis reabilitarea Secției de Pediatrie nu e o consolare pentru noi. Am mai auzit promisiuni. Noi vrem să vedem lucrul început și nu ne oprim până atunci. E foarte greu să treci prin așa ceva și vrem să facem o schimbare pentru viitorul copiilor noștri. Nu se poate accepta ca în anul 2015 să moară un copil cu zile într-un spital din România. Nu suntem în lumea a treia, suntem o țară în Europa și vrem condiții în spitale, vrem să trăiască copiii noștri", a spus Nicoleta Molinceanu, bunica băiețelului decedat.

Fonduri pentru reabilitarea Secției de Pediatrie

La comemorare au venit și mame cu copiii în brațe, care, cu lacrimi în ochi, și-au exprimat regretul pentru întâmplarea petrecută și au spus că sunt dispuse să facă voluntariat în spital doar pentru a mai îmbunătăți câte ceva în secție. "Mi-e frică să mai vin aici cu copilul. Îl aduci aici pentru a-l vindeca de o boală, iar când ieși cu el din spital riști să te trezești și cu alte boli. Mi se pare foarte gravă această situație. Nu aș mai naște niciodată aici. Mi-e frică! Să ne lase pe noi să facem ceva. Eu mă ofer să-i ajut pe copii, să fac voluntariat, să vin să-i schimb, să mă joc, să fac ceva pentru ei", a mărturisit o altă mămică.

Conducerea Spitalului Județean Constanța a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Ministerul Sănătății va aloca de urgență fonduri pentru modernizarea Secției de Pediatrie. "În urma demersului conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța la Ministerul Sănătății și a nemulțumirilor semnalate de către familiile copiilor care au fost internați și tratați în Secția Pediatrie, ministrul Nicolae Bănicioiu a decis să acorde de urgență fonduri pentru reabilitarea Secției de Pediatrie. Mai mult, ministrul s-a angajat să se implice direct în identificarea surselor de finanțare pentru construirea unei noi clădiri unde să funcționeze o nouă Secție de Pediatrie", s-a transmis în comunicatul de presă.

Comentează știrea

Mihaela
2 februarie 2015
Oferte de munca

Cea mai cautata oferta de lucru! Veti gasi din ce in ce mai des aceasta oferta de lucru, pentru ca noi suntem cei mai seriosi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

rusine
2 februarie 2015
rusine

Era tare ofensat dl Capatana la Sky fm ca e jignitor ce se spune despre secția lui, mai punea si dl Muteanu paie pe foc, spunandu-i sa o dea pe mămică aceea in judecata. Dl Munteanu și-ar interna nepotelul acolo ? Acum ca da statul bani de renovari, au schimbat poezia. Rușine !

un platitor de taxe
2 februarie 2015
intrebare

mai e valabila legea 18 ? aia cu ilicitul ? daca nu, trebuie sa fie ceva asemanator in vigoare... luati toti angajatii spitalelor de stat, de fapt , toti bugetarii din ministerul sanatatii la puricat, pe aceasta lege ! romanii nu stiu ce buget IMENS are sanatatea la dispozitie, an de an, si cum mare parte din el este sifonat... de aceea nu sunt bani de renovari, de medicamente, samd... cate flagrante se fac anual in sistem? de ce asa putine ? in spitalul jud cta, sunt asistente , nu doctori, care cheltuie lnar echivalentul a 2-3 salarii ... de unde ???

4. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

alin
2 februarie 2015
job part time

Doriți un câștig suplimentar? Trimite-ți textul job la adresa: [email protected]

job online de acasa
16 februarie 2015
job

Locuri de munca noi si pentru toti! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.703 secunde