Efectele fumatului pasiv, distructive și pentru nefumători

319
1 min citire
Efectele fumatului pasiv,  distructive și pentru nefumători - fumatpasiv-1357217027.jpg
Fumatul pasiv implică un risc de boli cardiace care reprezintă aproape jumătate din cel pentru o persoană care fumează 20 de țigarete pe zi, susțin specialiștii. Chiar și micile cantități de fum de tutun pot avea un efect imediat asupra coagulării și formării obstrucțiilor arterelor, precum și efecte pe termen lung în dezvoltarea arterosclerozei, toți fiind factori importanți în bolile cardiace.
De altfel, bolile cardiace reprezintă cauza de mortalitate cea mai răspândită în UE, atât în rândul fumătorilor, cât și al nefumătorilor. Conform celor mai recente studii efectuate printr-un parteneriat între European Respiratory Society, Cancer Research UK și Institut Național de Cancer din Franța, mai mult de 79 000 de adulți decedează în fiecare an ca urmare a fumatului pasiv. Există probe conform cărora fumatul pasiv la locul de muncă a fost responsabil de 7 000 de decese în UE în 2002, în timp ce expunerea în locuință a fost responsabilă pentru alte 72 000 de decese. Aceste estimări cuprind decesul ca urmare a unei boli cardiace, accident vascular cerebral, cancer pulmonar și câteva boli respi-ratorii provocate de fumatul pasiv. Cu toate acestea, aceste estimări omit decesele adulților cauzate de alte condiții legate de expunerea pasivă, cum ar fi pneumonia, decesul infantil, precum și morbiditatea semnificativă gravă, atât acută cât și cronică, cauzate de fumatul pasiv.
Expunerea la fum de țigară a copilului, datorită părinților care fumează, poate produce boli grave: boli ale tractului respirator inferior la sugar și copii, riscul fiind cu atât mai mare dacă mama este fumătoare, boli ale urechii medii la copii, inclusiv otite medii acute și recurente, și otite medii seroase cronice, tuse, expec-torație, dispnee la copiii de vârstă școlară.
Fumatul pasiv poate reprezenta și debutul bronșitelor astmatiforme la copiii mici, după cum se arată în cel mai recent studiu al Ministerului Sănătății. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 23 Octombrie 2012
Stire din Sănătate : Fumatul este o boală și nu un viciu
Pagina a fost generata in 0.0417 secunde