Mai mulți bani pentru secțiile de terapie intensivă pediatrică

124
Mai mulți bani pentru secțiile de terapie intensivă pediatrică - maimultibanipentrusectiile-1399560343.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Ministerul Sănătății elvețian vor implementa un program care va aduce, la nivel național, mai multe fonduri pentru îngrijirea copiilor care ajung în secțiile de terapie intensivă.

În acest context, proiectul "Îmbunătățirea calității serviciilor în unitățile de terapie intensivă pediatrică prin dezvoltarea și implementarea unui program de formare" îi are beneficiari pe copiii în vârstă de până la 15 ani, mai ales copiii din familii marginalizate care sunt victime ale accidentelor casnice.

"Există o nevoie majoră pentru o reconsiderare a organizării și funcționării unităților de terapie intensivă pediatrică, precum și a pregătirii personalului specializat. După ce, anul trecut, au fost introduse Acțiunile prioritare pentru pacienții critici din secțiile de ATI, începând de anul acesta ne vom concentra pe formarea specialiștilor prin dezvoltarea atestatului pentru terapie intensivă", a declarat dr. Dorel Săndescu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.087 secunde