Majoritatea semnelor din naștere sunt inofensive

1200
Majoritatea semnelor din naștere sunt inofensive - 9cdbcc9724d284c630cf44c29ba6270a.jpg
"De regulă, părinții se în-grijorează atunci când văd că bebelușii lor se nasc cu unele semne. Am convingerea că medicul pediatru îi informează că există semne care pot dispărea cu timpul, dar că unele dintre ele pot rămâne pe viață" – ne-a explicat dermatologul Anamaria Mirea, care apreciază că majoritatea semnelor din naștere sunt inofensive pentru sănătate.

Cele mai cunoscute semne
Întrucât există o gamă destul de largă de semne pe care copiii le pot avea la naștere, specialistul le enumeră pe cele mai des întâlnite: l petele maronii, mai închise sau mai deschise la culoare, de regulă apar sub forma unui ciorchine l petele așa-numite mongoloide, apar de obicei pe spate, dar și în jurul regiunii fesiere; ele dispar în jurul vârstei de șapte ani l alunițele, ale căror dimensiuni pot fi foarte diferite, unele dintre ele putând avea pe suprafața lor chiar fire de păr l hemangioamele în relief, purpurii, care, potrivit statisticilor, apar la circa zece la sută dintre bebeluși; părinții nu trebuie să se îngrijoreze la vederea acestor semne, pentru că ele dispar în jurul vârstei de cinci ani a copilului l hemangioamele cavernoase, care pot avea fie culoarea roșie, fie albastră, cresc în primele luni de viață, apoi se micșorează, pentru ca la adolescență să dispară.

Se justifică motivele de îngrijorare ale părinților?
În principiu, întrucât s-a dovedit că cele mai multe semne din naștere sunt inofensive, părinții n-ar trebui să aibă temeri din cauza lor. Specialistul atrage însă atenția că nevii (adică alunițele destul de mari), dacă nu sunt evaluate periodic de către medic, și-ar putea dezvolta potențialul cancerigen. De aceea recomandă tuturor părinților care observă astfel de semne la copiii lor să țină sistematic legătura cu medicul, pentru a le urmări atent evoluția.
De aceeași atenție trebuie să se bucure și petele maronii sau hemangioamele de dimensiuni mai mari de pe picioare, mâini sau din zona ochilor.
De asemenea, întrucât semnele localizate pe față ar putea dăuna mai târziu psihicului copilului, este bine ca ele să fie înlăturate, însă numai la recomandarea specialistului.
"Am întâlnit situații, în special la fetițe, în care părinții cereau să se intervină cât mai repede pentru scoaterea semnelor din cauză că, în ochii lor, nu erau altceva decât niște defecte care, mai târziu, le puteau afecta psihicul. Chiar dacă nu i-am contrazis, le-am explicat că unele... defecte trebuie păstrate și, mai ales, ținute sub atentă observație, dacă, desigur, nu influențează în vreun fel funcțiile organismului și au înțeles" – a completat medicul dermatolog.

Forme de tratament
Majoritatea semnelor nu au nevoie de tratament. Referitor la alunițe, ele pot fi înlăturate foarte ușor pe cale chirurgicală, însă medicul de specialitate poate determina în ce măsură ele prezintă risc de malignizare.
Alte semne se pot înlătura cu ajutorul laserului sau al razelor X, dar și cu tratament medicamentos sau apelând la steroizi. Totuși, specialistul atrage atenția că există posibilitatea ca uneori să rămână cicatrici. Din fericire, și aceste urme pot fi înlăturate cu ajutorul metodelor moderne de chirurgie plastică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8601 secunde