Medicul nutriţionist Mihaela Bilic explică cel mai mare beneficiu al postului

951
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic explică cel mai mare beneficiu al postului - bilic-1637000980.jpg

Articole de la același autor

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au intrat astăzi în postul Crăciunului care se va încheia pe 24 decembrie. Alături de Postul Paștelui, Postul Crăciunului este unul dintre cele mai lungi posturi din an, durata celor două fiind de 40 de zile.


Pe parcursul acestuia, credincioşii nu consumă carne, lactate şi ouă. În zilele de sâmbătă şi duminică, până pe 20 decembrie, este dezlegare la peşte.

Potrivit Antena3.ro, Dr. Mihaela Bilic afirmă că postul ajută organismul uman atât din punct de vedere mental cât și fizic:

„Este un exerciţiu care mai degrabă ne face să fim orgolioşi şi ne hrăneşte ego-ul. Apoi, din punct de vedere al pauzei pe care o luăm de la produse de origine animală, din nou eu îl consider un lucru pozitiv, pentru că, atunci când ai de toate, nu le mai apreciezi. De ce să nu ne gândim şi la organismul nostru?! Este foarte bine să avem şi proteine de origine vegetală şi să-i dăm corpului nostru şi metabolismului pauză de la digestia produselor de origine animală. E o chestiune, până la urmă, de alimentaţie diversificată şi dietă echilibrată", a spus Bilic, potrivit radioconstanta.ro.



Postul Crăciunului 2021. Care sunt zilele cu dezlegare la pește și vin

Prima zi cu dezlegare la pește este de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, pe data de 21 noiembrie,

Urmează Sfântul Andrei, pe data de 30 noiembrie,



De Sfântul Nicolae, pe data de 6 decembrie,


De Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, pe data de 13 decembrie,

Ultima zi de dezlegare la pește în Postul Crăciunului este pe data de 18 decembrie.

În timpul postului, zilele de marți și joi sunt zile cu dezlegare la untdelemn și vin.

Până pe data de 20 decembrie inclusiv, zilele de sâmbătă și duminică au dezlegare la la untdelemn, pește și vin.

În zilele de luni, miercuri și vineri, dacă Biserica Ortodoxă prăznuiește un sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin.

Dacă este zi notată cu cruce roșie în calendar, atunci creștinii au dezlegare la pește.

În Ajunul Crăciunului, se poate mânca doar seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină sau poame.

În ziua de Crăciun, idiferent de ziua în care pică, se mănâncă de dulce.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1473 secunde