Nu vă panicaţi! Acneea din timpul menstruaţiei se tratează!

348
Nu vă panicaţi! Acneea din timpul menstruaţiei se tratează! - fondacnee3-1635168904.jpg

Articole de la același autor

Unele femei traversează în timpul menstruaţiei o mulţime de stări, le doare capul sau burta. Altele, în schimb, suferă de acnee, dar chiar dacă se confruntă cu aşa ceva, trebuie să ştie că există modalităţi de ameliorare a acesteia. De fapt, majoritatea femeilor se confruntă cu acneea în timpul menstruaţiei, dar unele dintre ele se aleg cu coşuri inestetice care anunţă sosirea acelui moment neplăcut al lunii. Totuşi, de ce se întâmplă acest lucru?



Potrivit dr. Maria Adam, ciclul menstrual constă într-o serie de modificări hormonale naturale care apar în sistemul reproducător feminin. Menstruaţia este sângerarea care apare la aproximativ fiecare 28 de zile.

Atât ciclul reproducător, cât şi menstruaţia sunt procese specifice care afectează întregul corp. Hormonii au efecte diverse asupra organismului, cauzând inclusiv acneea în timpul menstruaţiei. Pentru a înţelege de ce apare acneea în timpul menstruaţiei, trebuie să înţelegeţi, însă, cum acţionează hormonii în organism.

În primul rând, testosteronul este unul dintre principalii protagonişti. În timpul adolescenţei, nivelul de testosteron creşte la ambele sexe. Numeroase studii susţin că acesta este unul dintre factorii implicaţi în dezvoltarea acneei. Mai mult decât atât, se estimează că 70% dintre adolescenţi suferă de acnee în perioada adolescenţei. Cu toate acestea, acneea tinde să dispară sau să se îmbunătăţească la vârsta adultă. În principiu, aproape 80% dintre adulţii care au acnee sunt femei, iar acest lucru apare din cauza faptului că hormonii continuă să fluctueze de-a lungul vieţii unei femei. La bărbaţi, nivelul lor se stabilizează.

În timpul ciclului menstrual, fluctuaţiile hormonale au ca rezultat multe schimbări. În ceea ce priveşte pielea, dezechilibrele hormonale pot afecta hidratarea, sensibilitatea şi chiar regenerarea tegumentului. Desigur, fiecare femeie este unică şi va experimenta lucruri diferite. De obicei, pielea este mai uleioasă în timpul ovulaţiei şi al menstruaţiei. Prin urmare, acneea în timpul menstruaţiei este foarte frecventă. De fapt, se poate dezvolta cu până la cinci zile înainte de începutul fiecărei sângerări lunare. Deşi acneea afectează mai ales faţa, ea poate apărea şi pe spate sau piept. Din fericire, aceasta tinde să dispară la sfârşitul menstruaţiei. Chiar înainte ca o femeie să ajungă la menstruaţie, nivelurile de androgeni (un grup de hormoni precum testosteronul) din sânge cresc. După cum am menţionat deja, testosteronul contribuie la activarea glandelor sebacee şi la producţia de sebum.

Mai departe, sebumul şi uleiurile care sunt produse sunt factori implicaţi în formarea acneei în timpul menstruaţiei. Când se acumulează în pori, aceştia se inflamează, se înroşesc şi se infectează, ducând la formarea de coşuri şi puncte negre.

Cum se tratează acneea în timpul menstruaţiei? Dacă vă confruntaţi cu acneea, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să mergeţi la medic. Există numeroase teste care vă pot ajuta să vă monitorizaţi nivelul hormonilor. De asemenea, există tratamente medicamentoase care stabilizează fluctuaţiile hormonale. De exemplu, anticoncepţionalele ameliorează semnificativ acneea în timpul menstruaţiei. Cu toate acestea, trebuie să luaţi în calcul toate efectele secundare pe care acestea le pot avea. De asemenea, este foarte important să adoptaţi o dietă echilibrată şi să faceţi exerciţii fizice zilnic. Oamenii de ştiinţă spun că o dietă sănătoasă ajută întotdeauna la îmbunătăţirea aspectului pielii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Iunie 2014
Stire din Fun : Berea conține hormoni feminini
Pagina a fost generata in 0.5057 secunde