Operații de succes la Clinica de Chirurgie MEDSTAR 2000 din Constanța

Articole de la același autor
"Constănțenii nu mai trebuie să plece să se trateze în București sau în Viena, pentru că la Constanța pot beneficia de condiții optime de tratament. În Clinica MEDSTAR 2000 există în prezent o rețea medicală foarte performantă, iar în clinica de chirurgie acoperim toată pato-logia tubului digestiv, de la colecistite la cancere colorectale", a explicat dr. Vasile Sârbu, medic primar chirurgie generală și vasculară în cadrul Clinicii MEDSTAR 2000. Prezenți la eveniment, chirurgii Răzvan Popescu și Dan Costea au subliniat importanța calității actului medical și faptul că pacienții au dreptul la servicii medicale de înaltă calitate. "Abordăm întreaga patologie a tubului digestiv în cadrul inter-vențiilor chirurgicale din clinică pentru că incidența cancerelor și a afecțiunilor de acest tip a crescut foarte mult în ultima perioadă. Așadar, bolnavii care ni se adresează nu doar că sunt pe mâini bune, dar beneficiază și de aparatură de ultimă generație care oferă calitate actului medical", a declarat dr. Răzvan Popescu. Dr. Mihaela Buriu, managerul Clinicii MEDSTAR 2000, a explicat faptul că, în clinica de chirurgie, schimbările au venit din nevoia de adaptare la cele mai bune condiții de diagnosticare și tratament pentru numărul tot mai mare de bolnavi care se îndreaptă către această zonă.